Autobiografia Baltazar rearanjeaza piesele unui puzzle existential si reconfirma capacitatea unui om de a fi el insusi, desi dintr-o perspectiva oarecum schimbata, dar nu neaparat de boala, ci de insusi travaliul de a-si aminti. „De acum incolo, nimeni nu va mai putea sa ma laude sau sa ma critice pentru nimic din ceea ce am scris inainte de afazie, deoarece omul acela nu mai exista.“ si  povestea se deruleaza cu simplitate, Baltazar reconstituind cu acuratete traseul  vietii pe care o traise pana atunci sub un alt nume: Sławomir Mrożek.

Scrisul ca terapie. Sau, mai bine zis, autobiografia ca terapie. Celebrul dramaturg polonez Sławomir Mrożek incearca sa se vindece, prin intermediul scrisului, de afazia de care sufera in urma unui atac cerebral.

O tentativa de autodefinire care se soldeaza, cu pretul a mii de pagini ce nu vor vedea niciodata lumina tiparului, cu ceea ce pare a fi o noua identitate, care se cere numita altfel. In vis, aceasta identitate primeste intr-adevar un nume nou: Baltazar. Asa se va referi scriitorul la el insusi de acum inainte. Memoria ii revine treptat, la fel si capacitatea de a comunica prin cuvinte. Reconsiderarea propriei vieti, chiar si printr-o simpla reconstituire cronologica (stilul nu are importanta aici, relevanta este coerenta amintirilor), il ajuta sa-si inteleaga propriul sine si limbajul ce i-a fost inaccesibil un timp.