In Imparatia muntilor de argint, in care traiau Imparatul cu Imparateasa lui, se auzi ca taramul de jos este din nou zguduit de lucruri stranii, ca lumea iar si-a iesit din matca si ca treburile obstesti sunt lasate in paragina.

 

Imparatul cobora in Imparatie, pe calul lui cu coama de leu si fulgere la picioare. Nu era insotit de Imparateasa Glinda, careia gandurile oamenilor, la nunta, ii provocasera adanci rani negre, nu numai pe fata, dar si in suflet... Fiindca gandurile rele ale oamenilor asta fac! Si pana si plantele simt acest lucru, daramite oamenii...

 

Aflase, Imparatul, ca un vanator de Scanci, un om rau si lacom, se intorsese dintr-o calatorie cu ceva nemaivazut, pe care-l vindea in dreapta si-n stanga, strangand astfel averi nemaiauzite. Pe strazi, reclamele spuneau ca asta era nemurirea, ca puteai castiga timp, ca omul acela vindea timp.