Desi inceput cu multa vreme inaintea cartii precedente, prozatoarea treneaza redactarea romanului Blestemat a fi oricare (Actaeon Books, Baia Mare, 2024) din pricina barierei afective, evenimentul traumatic in jurul caruia graviteaza trama epica, si anume pierderea, mai mult decat prematura, la cateva zile dupa promovarea examenului de maturitate, a unicului fiu, intr-un teribil accident automobilistic cauzat de prietenul vitezoman. Titlul, reluat autenticist in interiorul tomului, apartine protagonistului, intregul roman stand sub semnul fatuumului, al coincidentelor, presentimentelor, misterelor si viselor oraculare. Acesta transcrie gandul adolescentului terifiat de cuvintele din vis, pe care mama il pune sa le consemneze, totodata, semnaland ca menirea lor, avertizanta, e de a-i stopa potentialele ratari. Spaima mamei ca aceste lexeme, oraculare, sa nu se indeplineasca o fac sa ramana cantonata intr-o pietrificare abulica si sa capete constiinta inamovibilitatii destinului: De era «oricine», s-ar fi referit la un anonimat terestru, la neimplinirea visurilor lui, la un destin social neimplinit… Dar, «oricare» trimite la hazard, la identitatea si egalitatea in fata mortii. Oricare dintre noi poate fi alesul sortii, al hazardului, al mortii… Acum stiu! «Oricare»! Nu «Oricine»! 

Facand apel la jurnalul naratoarei, la caietul de amintiri al colegilor, Ganduri pentru eternitatea lui Horia si la aducerile aminte ale prietenilor apropiati, textul recompune scurta odisee terestra a fiului, ca un omagiu cauterizant, analgezic adus memoriei acestuia. Debutul cartii este unul ex abrupto, convulsiv, alcatuit dintr-o pletora de senzatii disjunctive care par a gasi in demersul confesiv, scriptural, o oarecare cauterizare a suferintei: Brusc, simt ca se nasc cuvintele in mine si vor sa se aseze pe hartie, ca pe un liman solid al gandurilor mele. Ca pe o margine de suflet a lui Dumnezeu, sa se aline durerea mea. Drenajul rememorativ este realizat in volute, trecand ani de la o consemnare la alta, pana cand prozatoarea va fi gata sa-si asume valorificarea scripturala a trecutului. Pana atunci, elaboreaza in gand textul pe care nu are puterea emotionala de a-l incredinta hartiei. Scrisul devine un adjuvant al solitudinii si desfiintarii sinelui, golit brutal prin pierderea atributului matern. Jurnalul prim al protagonistei este dublat de relatarea intamplarilor propriu-zise, in cheie nostalgica uneori, incarcata de manie, dar mereu cu mandria unei femei iesite din magma senioriala. Semnele fatalitatii sunt presarate peste tot, prin refuzul gitanei de a-i citi in palma sau prin aparitia, la 20 de ani, in apa cu lumanare a lui Nushi, cea care spunea ca a gasit o posibilitate de comunicare cu spiritele, a imaginii Maicii Sfinte, prin starile superlative de angoasa sau prin aprehensiunea, in ultimele luni, a unui pericol iminent ce-l paste pe Horia. Obsesdantul avertisment, prezent si pe coperta intai in buna transpunere plastica a lui Lucian Dobarta, releva o aparitie miraculoasa si spectaculara, pe pajistea raului Lighet, a unui Christ rastignit, vertical, ce-si roteste crucea si o priveste cu compasiune trimitandu-i un mesaj. Dimensiunea metafizica, transcedentala a partii secunde nu poate fi patrunsa fara un bagaj minim de cunostinte de filosofie budhista. Si avem si aici o evidenta tehnica a palimpsestului, care obliga cititorul la lecturi adiacente, ale textului-muma, necesare surprinderii chintesentei acestei sectiuni. Nici prin acest aspect romanul nu este unul comod, ci angreneaza paliere de receptare multiple. Romanul are si note spectaculare, de policier contemporan, precum cele prezente in subcapitolele Scenariu posibil sau O copilarie furata. Scenarii posibile, cand avem acces, la reteaua traficantilor de droguri, succedate de razbunari sangvine si penelari ale strategiilor de corupere a minorilor. In oglinda, fata de romanul precedent, pare tratata plecarea, pentru 1 an, in America. Confruntarea cu realitatea transatlantica, serviciile de ingrijire a persoanelor varstnice aflate sub hegemonia romancelor din Seattle sunt fixate in tusa chirurgicala, cu obiectivarea celui care nu e alterat de nastrusnicia visului american holywoodian. Tot aici are loc concilierea cu biserica, aspect intarit si de statutul de profesoara de limba romana pentru copiii din diaspora de pe langa scoala penticostala de duminica. Auzind felul in care se exprima pruncii concitadinilor, Doamna/ Lady nu poate sa nu exclame: N-am mai pomenit o limba atat de barbara ca romaneasca americanita! - Daniela Sitar-Taut