„Texte sunt… Imagini sunt… Da’ unde-i dom’le, bucataria ca-i o criza de nu se poate?" Fomila

    „Chiar un vad de ce se face atata tevatura pe marginea unei carti pentru copii." Oftalmologila

    „Imi place cartea asta. E flexibila," Pasari-Lati-Lungila

    „… O aparitie ct se poate de oportuna. Pai sa fi fost eu in cartea asta nu ma mai inchidea el Spanu’ in fantana." Harap Alb

    „Un moft… Pai ce, de carti de povesti are copiii nevoie? Copiii trebe-nvatati de mici cu realitatea. Ca daca mi-as fi pierdut eu vremea cu cititul cand eram ca ei, nu mai ajungeam demnitar la curtile-mparatesti." Spanu’

    „Mancati, beti si va veseliti iar la fata imparatului Ros nici un ganditi!" Fata Imparatului Ros

    „Ciudate creaturi si oamenii astia… eu nu mi-as inhama copiii la citit" Calu’ lu’ Harap Alb 

    Fragment din povestea "Marcela si heringul":

 

    „TOTUL A INCEPUT INTR-O ZI de joi, in iunie, cam la o jumatate de ceas dupa ce Marcela s-a intors de la scoala. Statea trantita pe canapea si, desi ar fi putut sa priveasca in gol, nu facea asta. Se uita la desene animate, cu telecomanda in mana, apasand intruna doar pe trei butoane: Jetix, Minimax si Cartoon Network. Si casca. Marcela casca de zor, fara sa duca palma la gura, fiindca n-avea cine s-o certe. Parintii erau la serviciu, iar mamaia se inchisese in bucatarie, unde asculta radioul (emisiunea despre cotele apelor Dunarii) si gatea pentru pranz.

    In camera mare, in afara mirosului de snitele si cartofi prajiti, se strecurau si suvite de lumina, galbui, de la soarele dogoritor de afara. Si, intamplator, ridicand ochii dupa o musca, fetita a vazut cum licareste ceva chiar in razele acelea. O pata alb-albastruie, in cadere, semanand cu o frunza de salcie. Pata n-a disparut, ci, in chip curios, a inceput sa salte agitat pe covor. Sarea si sarea, nu ca un brotac, nici ca o lacusta, mai degraba ca stropii de ploaie, la potop, cand izbesc asfaltul.

    Marcela a lasat telecomanda sa-i alunece pe canapea, s-a ridicat si, intr-o clipa, s-a trezit in fata unui pestisor lunguiet, care respira grabit. Sigur, absolut sigur, pestisorul tasnise din aparatul de aer conditionat. Fara sa-i pese de-o asemenea ciudatenie, Marcela a navalit in bucatarie, apoi in camara, s-a catarat pe rafturi ca sa ajunga sus si a smuls de acolo un borcan de trei litri, prafuit, in care mai demult fusesera gogonele. Mamaia s-a speriat, a fost gata-gata sa rastoarne tigaia cu cartofi, pe urma a strigat la fata, mai ales ca-i picasera pe brat cateva picaturi de ulei incins. Oricum, dupa ce borcanul a fost umplut cu apa, pestisorul a inceput sa inoate ametit.”