Succesul romanelor lui Michel Zevaco se datoreaza, printre altele, impartialitatii cu care sunt prezentati eroii. Rege, regina, cavaler, fata bisericeasca, haimana sau om simplu — fiecare are locul si rolul sau in actiunea romanului. Autorul pune in antiteza eroi din ceea ce in epoca reprezenta lumea buna si eroi din lumea de rand, demonstrand ca, de multe ori, adevarata noblete este la clasele de jos, asa cum caractere urate se intalnesc si la clasele superioare. Cititorului ii este dat sa cunoasca destine care se intersecteaza, prietenii, tradari, rivalitati si — aidoma frumoaselor flori crescute in mlastini - Dragostea, cu toate obstacolele, descurajarile, sperantele si, in final, triumful.

La sfarsitul secolului al XV-lea, Italia se zvarcolea indurerata sub tirania familiei Borgia care isi impusese dominatia prin violenta si otrava si care se facuse faimoasa prin lacomie si destrabalare. Aici, vine din Franta un cavaler indraznet, sarac si plin de bune intentii care se indragosteste, se dueleaza, alearga calare, face dreptatea sa triumfe si trece prin aventuri incredibile, la un pas de moarte, salvat si salvand la randul lui, in mod providential, in ultimul moment. Fragment din roman:
 
„Borgia lua cheia. Matroana disparu ca o fantoma dupa ce-si indeplineste vrajitoria. Papa ajunse la usa. O deschise incet, pali putin si mainile ii tremurara usor, gatul i se usca si respira greu. Intra. O Iumina slaba lumina camera. Patul era la stanga, acoperit cu cearsafuri din matase brodata. Langa capul patului, pe o eleganta masuta, se gasea un platou de cristal; pe platou, se gasea fatala carafa si un pahar aproape gol. La picioarele patului se afla o alta masuta, pe care ardea o lumanare de ceara, imprastiind o lumina blanda. Datorita acestui aranjament, fata adormita se gasea in umbra.
Borgia o zari cu greutate. Mai degraba ghicea decat vedea, parul bogat care-i incadra fata, conturul corpului sub cuvertura si un brat care se odihnea gol, peste cuvertura si un brat stralucitor de alb in obscuritate. Tremura... Apoi, inchise usa si avansa in varful picioarelor. Se apleca... Cum sa o trezeasca, daca nu printr-un sarut de foc care sa o faca sa se ridica palpitand de voluptatea pe care i-a transmis-o bautura? Atunci, cauta gura tinerei fete si-si puse mana, fierbinte, pe bratul de un alb imaculat. Dar, se ridica, uimit, tragandu-si violent mana... buzele sale neavand timp sa le atinga pe cele ale fecioarei... se ridica inspaimantat, sudoarea ii curgea pe frunte, o teroare inexprimabila i se intiparise in ochi. Bratul pe care-l atinsese era rece, acea raceala glaciala pe care o au cadavrele. Din gura pe care o cautase, nu iesea nici o suflare.
Se retrase si o privi. Imobilitatea tinerei fete era absoluta. Conturul corpului banuit sub cuvertura avea o rigiditate asupra careia era imposibil sa te inseli... Naucit de uimire si spaima, se retrase pana ajunse la picioarele patului si apuca lumanarea. Dar nu indrazni imediat sa-i lumineze fata. Astepta un minut, incercand sa-si stapaneasca nervozitatea care facea sa-i clantane dintii..."