Îmi amintesc cum, în multe filme sau cărţi care au drept cadru de desfăşurare a acţiunii un război (şi adesea, cel De-Al Doilea Război Mondial – un fel de proiecţie supremă a violenţei şi proporţiei pe care o poate îmbrăca o confruntare între oameni), beligeranţii sau nebeligeranţii, soldaţii sau refugiaţii visează cu toţii să se întoarcă acasă, la iubitele lor, la familiile lor, la acele timpuri şi spaţii de care se simt atât de legaţi şi de îndepărtaţi. Aceste dialoguri despre amintirile frumoase de acasă şi despre planurile de a reveni la vechea viaţă ale personajele prinse sub ploaia de foc şi disperare alcătuiesc întotdeauna partitura sensibilă a producţiilor care se focalizează asupra războiului: ele umanizează, pe de o parte protagoniştii şi, în acelaşi timp amplifică impactul ororilor pe care aceştia îl trăiesc. Ai senzaţia că acei soldaţi sau acele personaje împiedicate de hazardul confruntărilor politico-militare să-şi trăiască fericirea ar putea, dacă li s-ar permite, să revină oricând la viaţa de dinainte şi tocmai asta te face să resimţi şi mai puternic proporţia absurdităţii inclestarii armate care are loc, să-ţi doreşti şi mai mult ca protagoniştii să scape cu bine, să prindă finalul războiului. Deseori am remarcat cărţi sau filme care se încheie într-o asemenea cheie eliberatoare: a protagoniştilor care reuşesc să îşi atingă visul, să ajungă la casele lor, să-şi reîntâlnească iubitele şi părinţii şi să deschidă calea spre o viaţă normală părăsită anterior, departe de ororile războiului. Cu toate acestea, aşa cum scoate în evidenţă romanul Amandei Hodgkinson, ororile războiului nu încetează odată cu acea coborâre, în ambele tabere, a degetului de pe trăgaci, ci continuă să producă suferinţe, mai subtile şi mai îndelungate asupra celor pe care i-a lăsat în urmă.

Romanul scriitoarei britanice spune povestea unui cuplu polonez, Janusz şi Silvana, doi oameni despărţit timp de 6 ani de cea de-a doua conflagraţie mondială care se reîntâlnesc, cu speranţa de a-şi recompune existenta. Nu-i lucru puţin că au rezistat într-un climat istoric atât de aspru. Şi totuşi, e suficientă dorinţa de supravieţuire şi speranţa de reîntâlnire pentru a reaprinde o dragoste întreruptă brutal de hazardul istoric? Janusz o aduce pe Silvana şi pe fiul lor Aurek în Anglia, „ţara în care chiar dacă vii doar cu inima frântă tot poţi construi ceva”. Toţi sunt sănătoşi fizic, Janusz are o slujbă bine plătită, a reuşit să facă rost de o casă frumoasă şi, cel mai important, familia e reunită după ani de zile. Departe însă să avem parte de vreo explozie emoţională. Bucuria reîntâlnirii e eclipsată de longevitatea înstrăinării.

Naraţiunea mozaic pe care o propune Amanda Hodgkinson dezvăluie drama cuplului polonez treptat şi minuţios, alternând capitolele care fac cronica vieţii postbelice din Anglia, cu capitolele care spun povestea întemeierii relaţiei dintre Silvana şi Janusz în Polonia antebelică şi cu capitole care explorează destinul şi sacrificiile fiecărui protagonist pe toată durata războiului. Forţat să plece de acasă, de apropierea celei de-a doua conflagraţii mondiale, Janusz va ajunge în Ungaria şi apoi, de teama de a nu fi prins ca dezertor va porni într-o călătorie de-a lungul Europei, prin Iugoslavia, Franţa şi în cele din urmă Anglia. Lipsit de tot ce îi era drag de timpuriu, Janusz cade pradă uşoară unei aventuri amoroase cu Helene, o femeie pe care o întâlneşte la Marsilia, pe care va fi însă nevoit să o părăsească. În tot acest timp, Silvana fuge şi ea din Varşovia după venirea nemţilor, ajunge după mai multe popasuri la o familie nevoită să colaboreze cu naziştii şi se refugiază într-o pădure, împreună cu fiul ei, aşteptând încheierea ostilităţilor. În vreme ce finalul războiului îl prinde pe Janusz proaspăt muncitor cu o oarecare situaţie în Anglia, oarecum pregătit să-şi reia viaţa după ocolul continentului, acelaşi final ii prinde pe Silvana şi pe Aurek ca nişte fiinţe sălbăticite, aproape incapabile să reia raporturile emoţionale şi sociale cu lumea pe care au părăsit-o. Cu toate acestea, eforturile (la început timide şi dificile) lui Janusz şi ambiţia acestuia de a construi o familie naturalizată după calapod englez redeschid pofta de viaţă a Silvanei şi reuşesc, treptat să-l sensibilizeze într-o oarecare măsură chiar şi pe băieţelul brutalizat Aurek. Insa devine tot mai clar ca protagoniştii trăiesc de fapt într-o bulă a unei fericiri mult prea fragile, ameninţata permanent de grelele secrete şi suferinţe îndurate departe unul de celălalt. Dezvăluirea unuia din aceste secrete va fi suficient pentru a declanşa prăbuşirea familiei şi asta pentru că suntem în vremurile în care noua ordine socială şi morală (deşi e durată pe cenuşa unei lumi) face ca firescul şi acceptabilul din timpul războiului să devină de-a dreptul intolerabile si de neimaginat la nici un an dupa stingerea conflictului armat.

Uzând de o compoziţie ingenioasă care întreţine interesul pentru lectură şi dezvoltând o scriitură cu accente uşor melodramatice (deşi tolerabile şi, până la urmă, adecvate intrigii) Amanda Hodgkinson explorează felul în care şansele la fericire ale oamenilor sunt subminate chiar şi după încheierea în fapt a unui război. Războiul, aşa cum transpare din romanul scriitoarei britanice, continuă să facă ravagii, chiar şi după ce gurile de tun au amuţit. Departe de a putea să-l pui între paranteze şi să reînnozi vechea viaţă cu noua viaţă postbelică, războiul pare a avea o margine decelabilă doar la debutul său.. cât despre final, probabil că se confundă doar cu dispariţia generaţiei supravieţuitorilor săi directi.

BRITANNIA ROAD 22 - Amanda Hodgkinson – Editura All, 2011

Sever Gulea pentru blog.libris.ro