La rugamintea unei jurnaliste, Vasilica Buburuz isi rememoreaza viata in fata unui reportofon. E ultima confesiune a unei femei care din copilarie este imobilizata intr-un scaun cu rotile, handicap ce nu o impiedica sa traiasca asemenea oamenilor valizi, tintuiti, la rindul lor, in fata computerelor si dominati de prejudecati de tot felul. Isi doreste sa danseze, sa-i creasca aripi si sa-si ia zborul, sa se elibereze de boli si suferinte macar in vis. Cu o origine modesta, considerata de parinti un esec al vietii lor si de aceea lipsita de afectiune, fata infirma studiaza, termina doua facultati, se poate intretine singura. Gratioasa si fragila, dar cu resorturi inimaginabile, traieste si povesti de dragoste, si multe deziluzii, depasite in numele iubirii. Marturia ei de o cruda sinceritate creioneaza portretul unei fiinte greu incercate – o luptatoare optimista si perseverenta, care se dedica alinarii suferintelor celor din jur si, cu o vitalitate extraordinara, reuseste sa se bucure de fiecare noua zi.