Reprezentantii clasei medii in formare — burghezia urbana mica si mijlocie — construiau, de obicei, case simple, de dimensiuni moderate, urmand frecvent modelul caselor bucurestene de tip «vagon», intr-o parcela alungita excesiv ca urmare a divizarilor succesive «pe lung» a unei parcele mai generoase. Constructiile erau aliniate pe hotar sau realizate in oglinda pe cele doua laturi ale acestuia, incaperile venind la rand de-a lungul unui culoar sau geamlac, cu dependinte insirate pana in fundul curtii. Casa de tip vagon era dispusa cu latura ingusta catre strada si se lungea pe o latura sau simetric pe cele doua laturi ale curtii («perechi de case», cum erau numite in epoca), perpendicular pe axa strazii, cu intrari separate pentru fiecare locuinta si avand o curte comuna ingusta si alungita, iar in prelungire, numeroase acareturi. Cu cat se inainta de la strada catre fundul curtii, cu atat numarul camerelor afectate unei locuinte devenea mai mic, iar suprafata incaperilor se micsora si ea. Modelele arhitecturale ale caselor ridicate de elite ii vor influenta pe burghezii bucuresteni din clasa medie care, indiferent de dimensiunea locuintelor lor, vor apela la arhitecti si constructori specializati pentru decora fatadele, instaland colonade si ancadramente la intrari şi ferestre. In aceasta epoca de dinamica economica si progres social, in interstitiile axelor urbane de prestigiu apar multe imobile confortabile, cu hochparter sau cu etaj(e), cu proportii placute ochiului, cu elemente de feronerie atent lucrate si avand acoperisul inalt, adesea mansardat. Aceste locuinte, atat de numeroase in zona centrala a Bucurestiului, sunt materializarea importantei dinamici economice din Romania ultimelor doua decenii ale secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, pana la primul razboi mondial.”