Dupa cum bine stiti, Sire, suntem cu totii oameni incercati, botezati cu foc si plumb. Insa trebuie sa va marturisesc: ne este frica. Ne este frica de umbrele miscatoare ce tremura in coltul ochiului si care dispar in momentul in care intoarcem capul. Ne este frica de fosnetele din noapte, ce se sting atunci cand sarim din cosmaruri tulburatoare cu armele in maini, urland spre Bezna.
Fiara ne pandeste - din umbra, din ceata - cu coltii ascutiti lucind albi printre negurile ce ne inconjoara tacute. Uneori, se arata. La mare distanta, si numai pentru o clipa. Ne priveste de departe cu ochi de foc, adulmecandu-ne spaimele, oboseala, nelinistea, apoi dispare, topindu-se in intunecimile dese. Ma intreb daca este, intr-adevar, ceea ce cautam sau doar un joc de lumini, o imagine incerta nascocita de mintile noastre cele atat de tulburate.