Cartea este povestea unei indragostiri si a unei iubiri niciodata indestulate pentru Italia, Calabria, Guardavalle. Scriitoarea este un suflet sudic, solar si sirenal (iertata fie-mi inventia lexicala), adica avand o legatura placentara cu marea si rau de inaltime. Ar sta tot timpul la balacit in mare, si la soare. Se spune ca in viata exista intalniri destinale, oameni care iti marcheaza definitiv biografia. Ma intreb daca nu exista si locuri destinale, locuri care ne favorizeaza inflorirea plenara a fiintei. Italia, Calabria in speta, este un astfel de loc pentru Adriana Ungureanu. De aici gama superlativa in care este scrisa cartea, totul este exceptional: peisajul, oamenii, mancarurile, marea, copacii... Asa se exprima nescazutul entuziasm de care vorbeam. Si asta ne trimite direct la justificarea cartii, caci romantismul, de atatea ori invocat, nu e numai o structura psiho-existentiala, ci si varsta de aur a cartii de calatorie. Este o experienta inedita aceasta revenire de-a lungul unor decenii care transforma locul dintr-unul vizitat intr-unul familiar. Suntem la antipodul speciei "turistus communis", care bifeaza in fuga obiective de vizitat si socoteste pe degete ca daca e marti e Belgia. Un adevarat al doilea acasa se construieste prin vizitele din fiecare vara, in care insa, de fiecare data, raman de descoperit o multime de lucruri noi. Pentru ca, alaturi de frenezia de a vedea tot, a experimenta tot, se adauga si o atenta documentare. Cum sa intelegi cel mai umil loc din Italia fara a face apel la istorie sau la istoria artei? De aceea regimului de exaltare senzoriala care nu vrea sa piarda nimic i se adauga acuitatea intelectuala care vrea sa stie tot ce se poate sti despre locurile respective. Cumpara carti, reconstituie biografii si istorii obscure, pentru ca, temperament prin excelenta vital, percepe viata continuta de ,,pietrele" pe care le vad turistii dezabuzati in cine stie ce ruina. - Christian Craciun