Calatorie de nunta se construieste in jurul cautarii identitatii si reconstituirii memoriei, doua dintre temele majore ale operei lui Modiano. Ajungind la Milano, Jean B., un realizator de documentare in virsta de patruzeci de ani, afla pe neasteptate ca o femeie s-a sinucis chiar in hotelul unde s-a instalat el. Intrigat, descopera ca i-a cunoscut nu numai pe femeie, ci si pe sotul ei cu douazeci de ani in urma si misterul destinului lor ajunge sa-l obsedeze. Hotaraste sa mearga pe urmele acestei perechi care, in timpul razboiului, fusese nevoita sa se refugieze permanent din fata ocupantilor nazisti. Astfel, scoate treptat la iveala o viata secreta, plina de indoieli si incertitudini, petrecuta din ascunzatoare in ascunzatoare. Deconstructia cronologica a biografiei personajelor, la care Modiano exceleaza, ii lasa cititorului placerea de a reface parcursul liniar al existentei lor.

 

 

„Se intorceau la hotel si, in noptile fara luna, o neliniste ii cuprindea pe amandoi. Nici un singur felinar, nici o singura fereastra luminata. Restaurantul Printesei de Bourbon inca mai stralucea, ca si cum ea ar fi fost ultima care indraznea sa sfideze camuflajul. Dar dupa cativa pasi, aceasta lumina disparea si mergeau pe intuneric. Murmurul conversatillor se stingea si el. Toti oamenii acestia, a caror prezenta in jurul meselor ii linistea si pe care ii vedeau pe plaja in timpul zilei, li se pareau acum ireali: niste flguranti ce faceau parte dintr-un turneu de teatru pe care razboiul il blocase la Juan-les-Pins si care erau constransi sa joace roluri de falsi turisti pe plaja si in restaurantul unei false Printese de Bourbon. Hotelul Provençal insusi, al carui corp alb se ghicea in fundul tenebrelor, era un decor gigantic din mucava.

Si, de fiecare data cand traversau paduricea de pini intunecata, Ingrid era zguduita de o criza de plans. 

* * *

Dar intrau in hol. Lumina stralucitoare a candelabrului ii facea sa clipeasca. Portarul, in uniforma, statea la biroul de receptie. Zambea si le intindea cheia de la camera lor. Lucrurile capatau din nou un pic de consistenta si de realitate. Se gaseau intr-un hol de hotel adevarat, cu pereti adevarati si cu un portar adevarat, imbracat in uniforma. Apoi urcau cu ascensorul. Si din nou ii cuprindeau indoiala si nelinistea cand apasau pe butonul pentru etajul al cincilea si o banda adeziva acoperea butoanele pentru celelalte etaje, ca sa arate ca acestea erau inchise.

La capatul lentei lor ascensiuni prin intuneric, ajungeau la un palier si la un culoar Iuminate slab de niste becuri goale. Asa era. Treceau de la lumina la umbra si de la umbra la lumina. Trebuiau sa se obisnuiasca cu lumea asta, in care totul putea fi dat peste cap dintr-un moment in altul."