Ștefan Davidescu, supraviețuitor al Fenomenului Pitești, realizează o descriere lucidă și profund personală a experienței sale în timpul represiunii comuniste. Cea mai impresionantă și dramatică parte din volumul său este dedicată brutalului Fenomen Pitești. Ștefan, împreună cu un grup apropiat de prieteni, cade victimă torturilor sistematice de la Închisoarea Pitești, iar amintirile sale din aceste momente se concentrează în mod special pe relația dintre el și prietenii săi.

 

Ștefan Davidescu a fost cel care mi-a povestit, în celula 36 de pe Reduitul Jilavei, în vara anului 1957, patimile studenților de la Pitești, începând din 1949. Ștefan Davidescu a fost cel care mi-a re-povestit, în satul-nou Lătești, în domiciliu obligatoriu, în 1961, pătimirile studenților trecuți prin Reeducare. Ascultându-l, re-ascultându-l, mi-am promis să scriu despre ceea ce pătimiseră studenții români din generația precedentă. Nici chiar eu, neimplicatul, nu am reușit să o fac de la întâia încercare (în Obstinato, scris începând din 1966, prin narator declaram că despre Pitești se tace...), însă am făcut-o de la a doua: în Patimile după Pitești - scris între 1979-80, apărută în franceză în 1981 - în personajul David Ștefănescu se poate recunoaște... Ștefan Davidescu. După 1990, l-am încurajat pe inițiatorul meu întru Pitești să-și povestească, de astă dată pe hârtie, amintirile. Ceea ce el a și făcut, după lungi și dureroase (și de înțeles) ezitări. - Paul Goma