Aparente reportaje de calatorie, bogat impanate cu referinte livresti, poemele lui Octavian Soviany sunt, totodata, incursiuni prin arhivele prafuite ale istoriei, promenade nostalgice prin trecutul artei si al literaturii. Autorul construieste aici harta, puternic personalizata, a unei Europe bantuite de aspiratia secreta a propriei sale nimiciri, pune pe hartie frisoane thanatice, e obsedat de fortele distructive ale istoriei.

Cateva poeme de dragoste aduc putina lumina, ici-colo, in acest univers, configurat in culori sumbre, cu un accentuat sentiment al zadarniciei. Astfel incat, si in Calcaiul lui Magellan, Octavian Soviany se dovedeste, inainte de toate, un poet al prafului si al pulberii.