Carte ecranizata sub titlul Juli si Bryce

 

O poveste comica de dragoste spusa pe doua voci: a lui si a ei. Cand se intalnesc pentru prima oara, Bryce si Juli sunt doar niste copii. Ea se indragosteste fulgerator de ochii lui, in vreme ce el se panicheaza si o catalogheaza imediat drept o fiinta enervanta. Cartea ii urmareste pe cei doi vreme de sase ani, timp in care acestia se cauta - sau se evita - la scoala, pe drumul spre casa, ori din spatele ferestrelor, intr-o relatie plina de suisuri si coborasuri. Cand ti se pune pata pe cineva, nu scapi asa usor.

Ni s-a pus pata pe cartea asta fantastica, Juli cea curajoasa si finalul acela minunat si intelept. - The Chicago Tribune

 

Cu o eroina de care copiii vor fi dati pe spate, o dinamica irezistibila intre cei doi naratori si un final rasunator, acest roman este mai mult decat suma tuturor partilor sale. - Publihers Weekly

"De cum l-am cunoscut pe Bryce Loski, mi s-a pus rau pata pe el. Sincer, cum l-am vazut, cum m-a apucat nebunia. De la ochii lui mi s-a tras. Au ceva anume. Sunt albastri si, incadrati de genele alea negre, te ia ameteala cand ii vezi. Ti se taie respiratia.

Sunt mai bine de sase ani de-atunci si am invatat de mult sa ascund ce simt, insa, vai, in primele zile... In primii ani! Am crezut ca mor de dragul lui.

S-a intamplat cu doua zile inainte sa incep clasa a doua, desi asteptam momentul de saptamani intregi, de cand mi-a zis mama ca o sa se mute o familie cu un baiat de varsta mea in casa noua de peste drum.

Tabara de fotbal se terminase si ma plictiseam de moarte, pentru ca n-aveam cu cine sa ma joc in tot cartierul. Ei, erau niste copii, insa toti erau mai mari decat mine. Fratii mei se distrau de minune, numai eu stateam acasa singura-singurica.

Mai era si mama, insa avea mereu ceva mai bun de facut, asa ca nu-i venea sa bata mingea. Sau cel putin asa zicea ea. Pe atunci nu credeam ca exista ceva mai placut pe lumea asta decat sa te joci cu o minge de fotbal, mai ales cand aveai de spalat rufe si vase si de dat cu aspiratorul, insa mama nu gandea deloc la fel. Iar daca stateam acasa numai cu ea, exista pericolul sa ma puna s-o ajut la spalat, sters praful si dat cu aspiratorul, si nici macar nu ma lasa sa bat mingea prin casa intre sarcini.

Ca sa fiu sigura ca nu ratez nimic, am asteptat saptamani intregi afara, in caz ca noii vecini se mutau mai devreme. Nu exagerez, saptamani! M-am distrat jucand fotbal cu cainele nostru, Champ. De obicei doar stopa mingea, cainii nu prea se pricep sa traga suturi in poarta, insa se mai intampla sa dribleze cu botul. Probabil ca mingile miros tare ademenitor pentru catei, caci pana la urma. Champ tot incerca s-o molfaie si reuseam s-o interceptez.

Cand a sosit in sfarsit camionul cu mobila al familiei Loski, toti ai mei s-au bucurat. „Micuta Julianna” avea in sfarsit un tovaras de joaca."