Ceea ce am numit "matricea absorbant-proiectiva" este un arhetip textual subiacent poemului, cu un grad ridicat de autonomie si ale carui modele analogice pot fi imprumutate din fizica sau astronomie. Actionand turbionar, acesta aglutineaza elemente disparate din exteriorul afectiv, lexical) poemului, le compacteaza intr-un nucleu metaforic dur (componenta poetica a sintagmei "poem in proza") care apoi le expulzeaza prin iradiere metonimica la nivelul textului propriu-zis (componenta "proza" a aceleiasi sintagme), respectand desigur limitele impuse de functionarea specifica a acestuia: concizie, coerenta, autonomie, gratuitate. Este identificata astfel "tipologia discursiva" a acestui gen hibrid, totalizant si integrator, cu aparitie si evolutie meteorice (enigma care se cere elucidata pe viitor). Am incercat sa clarific conceptual si generic acest "text fara arhitext", fascinant si proteiform, pe care istoria literara il clasifica drept "poem in proza". Netacand decit sa emita o ipoteza pur teoretica, lucrarea isi recunoaste limitele si se vrea o invitatie la analiza exhaustiva pe care un eventual grup de cercetatori o va putea realiza in viitor. - Virgil Borcan