Geo Bogza (1908-1993) este considerat cel mai radical poet avangardist din interbelicul literar romanesc si autorul unora dintre cele mai importante manifeste ale acestuia („Crez”, „Urmuz premergatorul”, „Reabilitarea visului”, „Exasperarea creatoare”). A debutat cu Jurnal de sex, Colectia Integral (1929), pentru care a fost judecat si inchis la penitenciarul Vacaresti. Au urmat volumele de poezii: Poemul Invectiva, Editura unu (1933), Ioana Maria. Saptesprezece poeme, Editura Azi (1937), Cantec de revolta, de dragoste si moarte, Fundatia Regele Mihai I (1945), Orion, Editura Minerva (1978). A mai publicat si carti de reportaje literare: Tari de piatra, de foc si de pamant (1937), Pe urmele razboiului in Moldova (1945), Cartea Oltului (1945), Oameni si carbuni in Valea Jiului (1947), Tabacarii si lumea petrolului (1957) etc. In 1955 este ales membru titular al Academiei R.P.R. si membru in consiliul National pentru Apararea Pacii. In 1971, primeste titlul de „Erou al Muncii Socialiste”, iar in 1978 i se decerneaza Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.