În Cântecul păsărilor, Sebastian Faulks oferă o poveste care se desfășoară pe două planuri, despărțite de 6 decenii una de cealaltă: firul narativ principal se centrează pe destinul lui Stephen Wraysford, urmărit pe o perioadă de câțiva ani, înainte și în timpul Primului Război Mondial, în vreme ce firul narativ secundar se focalizează pe viața lui Elizabeth, nepoata lui Stephen care recuperează memoria bunicului ei, pregătindu-se pentru evenimentul care îi va schimba viața. Deși al doilea plan nu ocupă în economia romanului , ca întindere și ca semnificație, decât un rol mai degrabă simbolic și modest (pe care chiar autorul îl recunoaște, într-o oarecare măsură), deși romanul nu inventariază o sumă amețitoare de personaje, raportat la întinderea pe care o are, povestea lui Faulks rămâne captivantă și profundă, reușind să reliefeze magistral impactul războiului și confruntarea cu experiențele limită ale protagonistului.

Prima parte a poveștii se petrece cu puțin timp înaintea izbucnirii Primului Război Mondial și îl surprinde pe Stephen Wrasyford, un tânăr englez sosit la Amiens, la un industriaș francez, pentru a se perfecționa în domeniul textilelor. Petrecând timp alături de familia Azare, Stephen, o figură ambițioasă și cuceritoare, cu multă încredere în sine, capabilă să se ghideze după instinct, ajunge să o cucerească pe nevasta nefericită a gazdei sale, frumoasa Isabelle, alături de care trăiește aventura adulterului la o intensitate amețitoare. Blânda, delicata și domesticita Isabelle găsește ocazia perfectă pentru a se elibera de povara convențiilor, de eul fals, de căsnicia plată prin experiența pasională alături de Stephen care decide să o ia de acasă, spre stupoarea comunității și a capului familiei Azare. Doar că, în ciuda faptului că tinerețea triumfă în fața argumentelor decenței și a moravurilor de epocă, cei doi nu par a fi pe deplin pregătiți pentru un viitor împreună și mai ales pentru a crește un copil. Isabelle, respirând aerul tot mai puțin proaspăt și provocator al cuplului ieșit de sub conul de umbră interzis, devine temătoare și lipsită de încredere în forțele și potențialul lui Stephen și îl părăsește fără să îl înștiințeze că îi poartă pruncul în pântece. Rămas în derivă, Stephen se înrolează în armată și pornește pe frontul din Franța, la război, căutând să-și canalizeze ura și frustrările pe câmpul de bătălie.

A doua parte a poveștii îl urmărește pe Stephen pe toată durata Primului Război Mondial, din momentul înrolării și până la final. Sunt paginile care strălucesc în roman, paginile care capturează memorabil întreaga experiență de front a noului tip de război – un război care apare ca o violare a firii (prin tehnica antrenat㠖 mitralierele, artileria și gazul de luptă livrează orori fără precedent), un război de uzură al tranșeelor pline de apă și sânge, în care soldații îngheață, sunt mâncați de păduchi, suferă de infecții delirând și cad secerați de neobosiții lunetiști. Acele tranșee care îi vor salva pe soldați de la a fi carne pentru tunuri și mitraliere își vor dezvălui dimensiunea sinistră în războiul subteranelor în care riști să rămâi îngropat de viu (punctul culminant al romanului și cea mai impresionantă evocare a fragilității umane este atins tocmai în lupta pentru supraviețuire din subterane - cu această ocazie am aflat că înainte de teroarea undergroundului vietnamez a fost teroarea din subteranele frontului de pe Somme). E vorba de un război care mutilează fizic și mai ales psihic prin proporția și mai ales longevitatea violențelor întinse pe ani de zile, într-o incertitudine apăsătoare. E războiul care naște o prăpastie psihologică adâncă între cei plecați pe front și cei rămași acasă (înstrăinarea pe care o simte Stephen în zilele de permisie, acel sindrom de John Rambo, este elocventă în acest sens). Este războiul care îi blochează pe soldați într-o buclă temporală de iad, războiul care pare să se decidă la o loterie a sorții, al tirului imprecis de tunuri și al confuziei soldaților mitraliați din toate părțile. E războiul care asprește sufletele, care pare să îi facă pe combatanți incapabili de reacții firești și care pregătește premisele unei ruine mentale ireversibile pentru toți supraviețuitorii. Iar Stephen va fi unul dintre acești supraviețuitori, chiar dacă va fi rănit de mai multe ori, în câteva atacuri – un supraviețuitor nefericit, un destin frânt, incapabil să lege capetele dintre perioada antebelică și cea postbelică, rupte de război.

Pasajele explicite, atât cele din prima parte a poveștii, cu descrierea în detaliu a scenelor amoroase dintre Isabelle și Stephen dar și cele din a doua parte care surprind visceral ororile frontului nu sunt doar exerciții poetice gratuite, ci ele ilustrează, așa cum însuși Sebastian Faulks recunoaște, spectrul cuprinzător al intensității experiențelor, deopotrivă în orizontul amoros-extatic, cât și în cel al nuanțelor infinite de suferință. Și probabil că aceasta este cea mai importantă miză a romanului, dincolo de omagiul adus soldaților britanici, acela de a portretiza caracterul năucitor și extrem al experiențelor umane într-o epocă ce își trăiește amurgul, într-o epocă marcată de mutația profundă și ireversibilă adusă de marea conflagrație mondială.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro