„Nu trebuie sa fi citit Iliada (si nici macar sa-l fi vazut pe Brad Pitt in Troia) ca sa te lasi vrajit de Cintul lui Ahile. Pe de o parte, Madeline Miller urmeaza in buna traditie clasica mitologia greaca, pe de alta, ne surprinde explorind egoul personajelor, supararile lor si chipurile unei iubiri familiare si noi in acelasi timp.” (O Magazine) Fragment din roman:

"Cand m-am trezit, am vazut rosu sub pleoapele scaldate in soare. Mi se facuse frig, umarul drept imi era in bataia brizei ce venea prin fereastra dinspre mare. Locul de langa mine era gol, insa perna inca pastra silueta lui Ahile, iar cearsafurile prinsesera mirosul nostru.
Ramasesem singur in odaie in atatea dimineti cand el mergea sa-si vada mama, incat nu mi s-a parut ciudat ca disparuse. Ochii mi s-au inchis si m-am cufundat iarasi in sirul gandurilor ce duceau spre vise. Dupa o vreme, soarele se inalta fierbinte deasupra pervazului. Pasarile se desteptasera, la fel si slujitorii, chiar si barbatii de la palat. Le auzeam glasurile dinspre tarm si sala de lupte, trosnetele si zanganitul muncilor. M-am ridicat in capul oaselor. Sandalele lui stateau rasturnate langa pat, date uitarii. Nimic neobisnuit — mergea descult mai peste tot.
Se dusese la masa, banuiam. Ma lasase sa dorm. Cumva voiam sa raman in odaie pana se intorcea, dar ar fi fost o lasitate. Acum aveam dreptul sa-i stau alaturi si n-o sa ma las alungat de privirile slugilor. Am tras tunica pe mine si m-am dus sa-l caut.

Nu era in sala cea mare, ce roia de slugi strangand aceleasi tipsii si blide dintotdeauna. Nu era in sala de sfat a lui Peleu, pe ai carei pereti stateau agatate tapiseriile de purpura si armele regilor dinaintea lui. Si nu era nici in odaia unde cantam la lira. Cufarul ce adapostea pe vremuri instrumentele noastre zacea parasit in mijlocul odaii.
Nici afara nu era, in copacii in care ne cataraseram pe vremuri. Nici pe tarm, urcat pe stancile unde-si astepta mama. Nici pe terenul de lupte, unde barbatii asudau in toiul exercitiilor, pocnindu-si sabiile de lemn.
Nici nu mai zic ca frica ma cuprindea tot mai tare, ca se preschimbase intr-o jivina lunecoasa ce nu asculta de ratiune. Pasii mi se intetira - in bucatarie, in beci, in camarile unde stateau la pastrare amforele de ulei si vin. Si tot nu dadeam de el.
La amiaza m-am indreptat spre odaia lui Peleu. Semn ca eram tulburat in ultimul hal - nu vorbisem niciodata cu batranul intre patru ochi. Strajile de la usa m-au oprit cand am dat sa intru. Regele se odihnea, zisera. Era singur si nu voia sa vada pe nimeni.
— Dar Ahile... Am inghitit in sec, incercand sa nu ma dau in spectacol sau sa le zgandar curiozitatea ce li se citea in ochi. Printul e cu el?
— E singur, repeta unul.
Apoi m-am hotarat sa ma duc la Foinix, batranul sfetnic ce se ingrijise de Ahile in copilarie. Aproape gatuit de teama, ma indreptam spre cancelaria lui, o incapere patrata, modesta, din inima palatului. Avea in fata tablite de lut, pe care barbatii se trecusera cu doua linii incrucisate in seara de dinainte, jurand razboi Troiei.
— Printul Ahile... am zis. Vorbeam intretaiat, cu glas ragusit de frica. Nu-l gasesc nicaieri.
Ridica privirea oarecum mirat. Nu ma auzise cand intrasem in odaie - era tare de ureche si se uita la mine cu ochii sai umezi si albiti de cataracta.
— Asadar Peleu nu ti-a zis, raspunse incet.
— Nu.
Imi simteam limba ca un pietroi in gura, abia de reuseam sa rostesc cuvintele.
— Imi pare rau, zise bland. E la mama lui. L-a luat azi-noapte, in timp ce dormea. S-au dus cine stie unde.
Mai tarziu aveam sa vad in palma urmele rosii ale unghiilor care imi intrasera in carne. Cine stie unde? Poate in Olymp, unde in veci n-aveam cum sa ma duc dupa el. In Africa sau in Ind. In vreun satuc unde nici nu mi-ar fi trecut prin cap sa-l caut.
Mainile blande ale lui Foinix ma condusera inapoi in odaia mea. Mintea mi se zbatea cu disperare de la un gand la altul. O sa ma intorc la Chiron ca sa-i cer sfatul. O sa merg pe camp sa-l strig peste tot. I-a dat vreo licoare sau l-a amagit ea cumva. De bunavoie nu s-ar fi dus. "