Romanul Carbo de Andrei Ciobotaru se desfășoară la granița dintre luciditate și vis, dintre ordinea rațiunii și fascinația haosului. Povestea unui tânăr inginer naval trimis într-o misiune tehnică în estul Siberiei devine treptat un drum inițiatic, un test al propriei umanități. Sub pretextul unei aventuri profesionale, autorul construiește un roman de introspecție, scris cu o rigoare aproape inginerească și o sensibilitate confesivă, în care logica și neliniștea metafizică se împletesc într-un limbaj rafinat, poetic și ironic în același timp. În romanul Carbo, naratorul cultivă o voce interioară care se dezvăluie prin observații precise și dialoguri tensionate, menținând un echilibru fragil între confesiune și distanță, între detaliul material și simbolul ascuns.
 

Construit în registre multiple, jurnal, confesiune, roman de formare și alegorie filozofică, textul surprinde felul în care realitatea concretă se dizolvă treptat în mister, iar călătoria exterioară devine una lăuntrică. Tânărul inginer, prins între două figuri arhetipale - domnul Gorba, simbol al puterii care vrea să domine lumea, și fochistul Pyotr, chip al smereniei și al înțelepciunii tăcute -, este nevoit să-și confrunte propriul haos și să descopere o altă formă de ordine: cea a sufletului. Prin ritmul său interior, frazarea bogată și alternanța dintre rigoare și vis, Carbo se citește ca o parabolă modernă despre fragilitatea omului în fața necunoscutului, un roman despre căutare, inițiere și renaștere în mijlocul frigului și al luminii.