The Artist

Un roman care are ceva din cele clasice și care, în același timp, dansează frumos cu rolurile de gen. Vorbim despre trei artiști. Personajul pe care îl întâlnim la început de roman, Joseph, este un tânăr britanic care a refuză să se înroleze în armată pentru a lupta în cel de-al doilea război mondial și aspiră să devină jurnalist în ciuda așteptărilor familiei sale. Joseph folosește cuvintele și apoi fotografia ca formă artistică de a se exprima. Ettie este nepoata faimosului său unchi - maestrul Edouard Tartuffe, un pictor învăluit de mister, pe care Joseph dorește cu înverșunare să-l descoasă și despre care se crede că ar fi avut o ceartă legendară cu Cézanne - ea fiind a doua voce narativă a romanului și cea care preia apoi atât centrul atenției, cât și narațiunea. Mi s-a părut o tehnică foarte interesantă, fiindcă romanul pare, din primele pagini, o poveste despre artistul neînțeles britanic...dar se trannsformă, încet, încet în povestea lui Ettie. Tocmai umbra în care este găsită, tema luminii și dificultății de a fi captată pe pânză, sângele care poate determină sau nu afinitatea, dar și obsesia cuiva pentru artă...răsturnarea de situație de la final...și trecerea în umbră a lui Joseph și a lui Tartuffe spre sfârșitul romanului...toate mi s-au părut alegeri care fac din roman o lectură extrem de plăcută și interesantă. Mi-a părut rău că scriitoarea a simțit nevoia să spună prea cu subiect și predicat niște lucruri care erau de subînțeles, lucru care pare omniprezent în literatura contemporană, dar și din cinematografia recentă. Mi s-a părut interesant că apare Odiseea lui Homer ca un fel de...conexiune sufletească între Joseph și fratele său care suferă grav de PTSD în urma războiului...un soi de temă a revenirii acasă...care pentru Joseph e Anglia, iar pentru Ettie e de descoperit - mai ales că văzusem în chiar acea săptămână adaptarea lui Nolan...mi s-a părut simpatică coincidența. Eu am citit romanul la soare, ascultând Hazlett - i don't want your garden