2024-2025. Mesia este roman. Despre efectul TikTok "Calin Georgescu" in alegerile prezidentiale
Mesia s-a nascut in Romania. S-a nascut in noiembrie 2024. Are 62 de ani. Cum s-a intamplat acest miracol? O parte din raspunsuri se afla in aceasta cercetare de reactie rapida.
Sunt raspunsuri din domenii diferite, dat fiind amploarea charismei si mesianismului personajului. Sunt raspunsuri din comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie, politologie. Sunt raspunsuri venite din randul celor care cred in izolationism si care au trait Inaltarea, dar si din partea progresistilor, care au trait infricosarea. Venirea lui Mesia in Romania, pe numele lui Calin Georgescu, a creat cele mai neasteptate solidaritati si a scos drept scut de aparare
Respectul ca filosofie de viata.
Respecta-ma pentru ca eu cred in Mesia Georgescu!.
Studiul de fata se concentreaza pe
momentele miraculoase ale alegerii lui Calin Georgescu din primul tur si se opreste odata cu acuzarea acestuia de
instigare la actiuni impotriva ordinii constitutionale. Demersul de fata a pornit din perspectiva unui pro-european, anti-putinist. Si este povestea celui care a cazut direct in
bullshit (verdict pus de profesorul de gandire critica
Sorin Costreie), un amestec de vorbe in care nu mai recunosti adevarul.
Este povestea, de asemenea, a celui ce nu a gasit
iesirea de urgenta, ramanand intr-o stare de
catastrofism (verdict pus de profesorul de psihologie
Dragos Iliescu), o traire atat de puternica incat sa nu-ti regasesti echilibrul personal si prietenul.