headerdesktop notimer_cartisub3013iul2626

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile notimer_cartisub3013iul2626

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Adio, arme

Coperta cărții 'Adio, arme - Ernest Hemingway'
Rasfoieste
Adio, arme
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură în 1954
• Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatură în 1953

Adio, arme
este povestea locotenentului Frederic Henry, concentrat pe frontul italian în timpul Primului Război Mondial, şi a pasiunii lui pentru Catherine Barkley, o soră medicală englezoaică. Încă de la prima lor întâlnire, Catherine îi povesteşte, de parcă în contextul respectiv propria ei tragedie şi-ar fi pierdut orice interes, cum logodnicul îi fusese omorât în luptă cu un an înainte, după ce încercase în zadar să o convingă să se căsătorească. Cei doi încep o relaţie, iar Henry este convins că nu e îndrăgostit de Catherine şi că nici nu o va iubi vreodată. Pentru el, acesta este doar un joc, la fel ca bridge-ul, doar că în locul cărţilor sunt folosite cuvinte. Curând, însă, jocul devine serios. Romanul a fost adaptat de mai multe ori pentru marele ecran, una dintre cele mai cunoscute versiuni fiind cea din 1932, cu Gary Cooper şi Helen Hayes în rolurile principale.

Traducere din limba engleză de Ionuț Chiva.
Citește mai mult

44.96Lei

44.96Lei

Primești 44 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

În stoc

Livrare

Comandă până la 14:00:

Estimare livrare mâine, 14 iulie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Plasează rapid comanda

Important icon msg

Poți comanda acest produs introducând numărul tău de telefon. În cel mai scurt timp vei fi apelat de un operator Libris pentru preluarea datelor necesare.

Completează mai jos numărul tău de telefon

Descrierea produsului

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură în 1954
• Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatură în 1953

Adio, arme
este povestea locotenentului Frederic Henry, concentrat pe frontul italian în timpul Primului Război Mondial, şi a pasiunii lui pentru Catherine Barkley, o soră medicală englezoaică. Încă de la prima lor întâlnire, Catherine îi povesteşte, de parcă în contextul respectiv propria ei tragedie şi-ar fi pierdut orice interes, cum logodnicul îi fusese omorât în luptă cu un an înainte, după ce încercase în zadar să o convingă să se căsătorească. Cei doi încep o relaţie, iar Henry este convins că nu e îndrăgostit de Catherine şi că nici nu o va iubi vreodată. Pentru el, acesta este doar un joc, la fel ca bridge-ul, doar că în locul cărţilor sunt folosite cuvinte. Curând, însă, jocul devine serios. Romanul a fost adaptat de mai multe ori pentru marele ecran, una dintre cele mai cunoscute versiuni fiind cea din 1932, cu Gary Cooper şi Helen Hayes în rolurile principale.

Traducere din limba engleză de Ionuț Chiva.
Citește mai mult

Detaliile produsului

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

octacomdex 11/03/2026 12:21
green icon awesome check Achiziție verificată
ADIO ,ARME, este unul dintre cele mai celebre romane ale scriitorului american Ernest Hemingway, publicat inițial în 1929. Lucrarea este considerată o capodoperă a literaturii universale, fiind parțial inspirată din experiențele autorului ca șofer de ambulanță pe frontul italian în timpul Primului Război Mondial.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

1 din 1 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Întrebări frecvente

Care este tema centrală a romanului "Adio, arme"?

Romanul explorează experiența unui ambulant american în timpul Primului Război Mondial, concentrându-se pe o relație de dragoste și pe teme precum pierderea, deziluzia și impactul conflictului asupra individului. Acțiunea se desfășoară în Italia, în apropierea frontului.

Ce stil literar și ton caracterizează romanul lui Ernest Hemingway?

Cartea este scrisă într-un stil realist și modernist, cu dialog concis și descrieri precise. Tonul este adesea trist, introspectiv și deziluzionat, punând accent pe emoția și experiența personajelor în contextul războiului.

Cui se adresează romanul "Adio, arme"?

Romanul este potrivit pentru cititorii interesați de ficțiunea istorică, în special de narațiuni despre Primul Război Mondial. De asemenea, se adresează celor care apreciază poveștile de dragoste complexe și explorarea temelor de pierdere și deziluzie.

Noi suntem despre cărți, la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de EXTRA -10% reducere pentru viitoarea ta comandă!

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo

Salut! Te pot ajuta?

X