Aforisme Vol.6
Aforisme Vol.6
Aforisme. Volumul al VI-lea
În limbajul sec al teoriei informației, aforismul este o ex-formație, adică semnificația sa este dată mai degrabă de cuvintele omise/excluse din formularea sa, decât de cele păstrate/incluse. Într-o abordare apofatică, aforismul nu este nici ironie (deși, la fel ca ironia, intenționează să spună altceva decât spune expresis verbis), nu este nici paradox (deși, ca și paradoxul, pare a exprima „sentințe”), nu este nici axiomă (deși, ca și axioma, vizează intuiția nu demonstrația), nu este nici episteme (deși, ca și episteme, furnizează întemeieri/justificări). Atunci, ce este aforismul, acest reprezentant ilustru al fragmentarismului? Cred că, în mod esențial, aforismul este o pareidolie, el observă lumea (și, mai ales, omul) și, conform razei de lumină pe care o aruncă în jur, nu descoperă, ci imaginează. Cred că, la scara minusculă a formei sale expresive, aforismul este un model al lumii (desigur, al părții din lume asupra căreia își aruncă raza descifratoare). Probabil, adunând și sistematizând aforismele marilor gânditori, s-ar putea construi narative pentru noi „cetăți ale soarelui”, sau noi „păci eterne”. Cred, deci, că, în esență, aforismul este o notație de lucru pentru dezvoltări discursive maiestuoase, de sistem, ulterioare. Din păcate (sau, poate, din fericire) aforismele nu sunt niciodată transformate în modele ale lumii, ci rămân atingeri tandre care atenționează asupra denivelărilor din lume.
În limbajul sec al teoriei informației, aforismul este o ex-formație, adică semnificația sa este dată mai degrabă de cuvintele omise/excluse din formularea sa, decât de cele păstrate/incluse. Într-o abordare apofatică, aforismul nu este nici ironie (deși, la fel ca ironia, intenționează să spună altceva decât spune expresis verbis), nu este nici paradox (deși, ca și paradoxul, pare a exprima „sentințe”), nu este nici axiomă (deși, ca și axioma, vizează intuiția nu demonstrația), nu este nici episteme (deși, ca și episteme, furnizează întemeieri/justificări). Atunci, ce este aforismul, acest reprezentant ilustru al fragmentarismului? Cred că, în mod esențial, aforismul este o pareidolie, el observă lumea (și, mai ales, omul) și, conform razei de lumină pe care o aruncă în jur, nu descoperă, ci imaginează. Cred că, la scara minusculă a formei sale expresive, aforismul este un model al lumii (desigur, al părții din lume asupra căreia își aruncă raza descifratoare). Probabil, adunând și sistematizând aforismele marilor gânditori, s-ar putea construi narative pentru noi „cetăți ale soarelui”, sau noi „păci eterne”. Cred, deci, că, în esență, aforismul este o notație de lucru pentru dezvoltări discursive maiestuoase, de sistem, ulterioare. Din păcate (sau, poate, din fericire) aforismele nu sunt niciodată transformate în modele ale lumii, ci rămân atingeri tandre care atenționează asupra denivelărilor din lume.
5002. La o prejudecată să nu renunți până nu adopți o alta.
5052. Ca și Papini, Joyce s-a considerat prea mult un prototip al omului.
5125. Există o aroganță a modestiei, dar nu există o modestie a aroganței.
5244. Quamdiu exspectavi ut nascerer et quam parum mihi opus fuit ut intellegerem.
5275. Măgarul lui Buridan a descoperit, înaintea lui Gödel, indecidabilitatea.
5316. Si Deus nescit me existere, frustra existo.
5339. De multe lucruri nu sunt sigur, dar de unul sunt sigur: Eminescu știa că el este Eminescu.
5395. Inversând poziția lui Wittgenstein, oare poezia nu ar trebui practicată ca filosofie?
5397. Mi-e milă de timpul care trece: îi va fi dor de mine!
5404. Nu cel ce nu înțelege mă interesează, ci cel ce înțelege diferit.
5494. Pentru a fi precis, politicianul trebuie să fie vag.
5549. Întâmplarea a adus mai multă cunoaștere decât silogismul.
5572. Când moare un poet, dispare o posibilitate a lumii.
5702. Am ajuns, deci mai am de mers.
5780. Bătrânețea are atât tinerețea ei, cât și bătrânețea ei.
5903. Plăcerea este aditivă, bucuria – nu.
5931. Respectul e o formă transformată a invidiei.
5989. Nu poți să-ți propui să fii naiv.
Descrierea produsului
Aforisme. Volumul al VI-lea
În limbajul sec al teoriei informației, aforismul este o ex-formație, adică semnificația sa este dată mai degrabă de cuvintele omise/excluse din formularea sa, decât de cele păstrate/incluse. Într-o abordare apofatică, aforismul nu este nici ironie (deși, la fel ca ironia, intenționează să spună altceva decât spune expresis verbis), nu este nici paradox (deși, ca și paradoxul, pare a exprima „sentințe”), nu este nici axiomă (deși, ca și axioma, vizează intuiția nu demonstrația), nu este nici episteme (deși, ca și episteme, furnizează întemeieri/justificări). Atunci, ce este aforismul, acest reprezentant ilustru al fragmentarismului? Cred că, în mod esențial, aforismul este o pareidolie, el observă lumea (și, mai ales, omul) și, conform razei de lumină pe care o aruncă în jur, nu descoperă, ci imaginează. Cred că, la scara minusculă a formei sale expresive, aforismul este un model al lumii (desigur, al părții din lume asupra căreia își aruncă raza descifratoare). Probabil, adunând și sistematizând aforismele marilor gânditori, s-ar putea construi narative pentru noi „cetăți ale soarelui”, sau noi „păci eterne”. Cred, deci, că, în esență, aforismul este o notație de lucru pentru dezvoltări discursive maiestuoase, de sistem, ulterioare. Din păcate (sau, poate, din fericire) aforismele nu sunt niciodată transformate în modele ale lumii, ci rămân atingeri tandre care atenționează asupra denivelărilor din lume.
În limbajul sec al teoriei informației, aforismul este o ex-formație, adică semnificația sa este dată mai degrabă de cuvintele omise/excluse din formularea sa, decât de cele păstrate/incluse. Într-o abordare apofatică, aforismul nu este nici ironie (deși, la fel ca ironia, intenționează să spună altceva decât spune expresis verbis), nu este nici paradox (deși, ca și paradoxul, pare a exprima „sentințe”), nu este nici axiomă (deși, ca și axioma, vizează intuiția nu demonstrația), nu este nici episteme (deși, ca și episteme, furnizează întemeieri/justificări). Atunci, ce este aforismul, acest reprezentant ilustru al fragmentarismului? Cred că, în mod esențial, aforismul este o pareidolie, el observă lumea (și, mai ales, omul) și, conform razei de lumină pe care o aruncă în jur, nu descoperă, ci imaginează. Cred că, la scara minusculă a formei sale expresive, aforismul este un model al lumii (desigur, al părții din lume asupra căreia își aruncă raza descifratoare). Probabil, adunând și sistematizând aforismele marilor gânditori, s-ar putea construi narative pentru noi „cetăți ale soarelui”, sau noi „păci eterne”. Cred, deci, că, în esență, aforismul este o notație de lucru pentru dezvoltări discursive maiestuoase, de sistem, ulterioare. Din păcate (sau, poate, din fericire) aforismele nu sunt niciodată transformate în modele ale lumii, ci rămân atingeri tandre care atenționează asupra denivelărilor din lume.
5002. La o prejudecată să nu renunți până nu adopți o alta.
5052. Ca și Papini, Joyce s-a considerat prea mult un prototip al omului.
5125. Există o aroganță a modestiei, dar nu există o modestie a aroganței.
5244. Quamdiu exspectavi ut nascerer et quam parum mihi opus fuit ut intellegerem.
5275. Măgarul lui Buridan a descoperit, înaintea lui Gödel, indecidabilitatea.
5316. Si Deus nescit me existere, frustra existo.
5339. De multe lucruri nu sunt sigur, dar de unul sunt sigur: Eminescu știa că el este Eminescu.
5395. Inversând poziția lui Wittgenstein, oare poezia nu ar trebui practicată ca filosofie?
5397. Mi-e milă de timpul care trece: îi va fi dor de mine!
5404. Nu cel ce nu înțelege mă interesează, ci cel ce înțelege diferit.
5494. Pentru a fi precis, politicianul trebuie să fie vag.
5549. Întâmplarea a adus mai multă cunoaștere decât silogismul.
5572. Când moare un poet, dispare o posibilitate a lumii.
5702. Am ajuns, deci mai am de mers.
5780. Bătrânețea are atât tinerețea ei, cât și bătrânețea ei.
5903. Plăcerea este aditivă, bucuria – nu.
5931. Respectul e o formă transformată a invidiei.
5989. Nu poți să-ți propui să fii naiv.
Detaliile produsului
