Apararea integritatii

Integritatea reunește cunoștințe, caracter, prelucrarea intimă a datelor, o anumită trăire. Și sub acest aspect este mai mult decât veracitatea, sinceritatea, corectitudinea.

 

O poetă de referință și profesoară performantă de istoria filosofiei românești m-a sfătuit cu ani în urmă să-mi scriu memoriile. Probabil că o dezamăgesc în continuare, căci nu găsesc încă răgazul să mă ocup de memorii, proiectele de exprimare profesională ocupându-mi timpul. Am și impresia, subiectivă, desigur, că este prea devreme să le scriu.

 

Iau însă în seamă sfatul tipărind acest volum cu prezentarea experiențelor vieții în forma unei autoanalize. Întrucât despre unele am relatat și cu alte ocazii, le aduc în atenție cu ajutorul unor interviuri, articole și rememorări deja publicate și a unor texte noi.

 

Atunci când ne referim la noi înșine, ne asaltează o seamă de noțiuni ce vin din psihologie și pedagogie. Nu iau această cale, căci nu vreau să alunec într-o discuție specioasă, care de obicei întunecă, mai mult decât clarifică. Aș spune însă că totul începe, atunci când ne referim la noi înșine, cu conștiința de sine - capacitatea de a stabili reflexiv cine suntem, în ce interacțiuni am fost parte și ce rezultate s-au consemnat. Chei sunt faptul reflexivității și faptul interacțiunii implacabile.

 

Se poate perora asupra „sinelui”, dar acesta este un nivel de realitate diferit de conștiința de sine, căci include în cea mai mare măsură evaluări ce se acumulează în cursul unei biografii. Sinele este de fapt construcție din variate materiale, rezultate din interacțiuni, dar se diferențiază, cum ne spun moraliștii, în sinele real sau cel pe care ni-l asumăm, sinele ideal sau cel pe care îl dorim și sinele pe care ni-l atribuie alții.

 

Nu îmbrățișez însă direcția unei analize a sinelui, căci este prea încărcată cu interpretări în dauna faptelor și devine fatal subiectivă. Mă limitez la planul conștiinței de sine și - credincios ideii că în interacțiuni ne validăm ceea ce credem despre noi - refac traseul meu biografic, înaintez cu experiențele formative hotărâtoare, aduc lămuriri la ceea ce pare că are nevoie, evoc întâlnirile cruciale care m-au influențat, adaug o seamă de întâlniri memorabile și apropieri de personalități și închei cu bilanțul de oricine verificabil al activității mele publice. Cartea de față este fructul autoanalizei, prin care înțeleg cernerea experiențelor care au hotărât propria formare și acțiune în viața comunității și a istoriei din care sunt parte.

 

Integritatea reunește cunoștințe, caracter, prelucrarea intimă a datelor, o anumită trăire. Și sub acest aspect este mai mult decât veracitatea, sinceritatea, corectitudinea. Integritatea are ca suport convingeri etice, cultura civică, în general convingeri formate de o anumită cultură și înțelegerea superioară a sensului vieții. Ea nu este rezervată vreunei profesii sau vreunui statut social sau vreunei culturi. Integritatea este o exigență ce ne vine din vechime, chiar dacă nu s-a folosit totdeauna termenul.

 

Aceasta, integritatea, este valoarea și cea enunțată este conotația ce conduce textele ce compun volumul de față. El are titlul Apărarea integrității din motivul simplu că paleta experiențelor redate aici m-a obligat să angajez diferite feluri de acțiuni - instrumentale, strategice, comunicative, dramaturgice, reflexive, în raport cu absolutul - și să pun în valoare diferite feluri de cunoștințe pentru a promova raționalități adecvate, ca forme ale rațiunii care este firesc să ne caracterizeze ca oameni. Găsesc că într-o perioadă pe care confrați au numit-o a cinismului (Sloterdijk), a expansiunii minciunii (Reinhardt, Șerban), a creșterii indiferenței (Slama), a narcisismului agresiv (Maaz), prioritatea este revenirea la integritate. Apărării ei îi este consacrat, direct și indirect, volumul de față. - Andrei Marga