Nu am avut o relatie tocmai sanatoasa cu ai mei. Am acumulat pe parcursul vietii atat de multa manie, care uneori se transforma in ura. Erau trairi pe care nu stiam, nu reuseam sa le scot din mine, desi simteam ca imi mananca, literalmente, sufletul. Cartea asta a fost ca o descatusare, pentru mine. De cum am luat in mana un pix si o foaie, simteam cum ma inunda furia. In timp ce asterneam cuvintele pe hartie, insa, totul se transforma intr-o energie pozitiva. Aroma de august imi place sa cred are un vibe bun, care sper sa te cuprinda si pe TINE. Sper sa te faca sa cazi pe ganduri, sa privesti mai mult in sinea ta, sa reflectezi mai mult asupra unor lucruri aparent banale, dar care iti pot schimba pentru totdeauna viata. In bine. Bucati din tine despre care stii cumva in sinea TA, dar pe langa care treci, ca un strain, din cauza tumultului vietii cotidiene. Si uite asa, pe zi ce trece, te indepartezi tot mai tare de TINE.

Aroma de august a luat viata de la un suflet caruia eu i-am dat viata. Fetita mea, Cataleya. Este zestrea mea pentru ea. Vad zestrea asta. Usor prafuita, ingalbenita, acoperita de patina timpului, acolo, sus, in mansarda. O vad cum ea o deschide si cum le citeste in noptile ploioase copiilor, nepotilor, stranepotilor. Dar este si mostenirea mea pentru TINE, draga cititorule. TU, copil. TU, parinte. TU, suflet.

Multa lume m-a intrebat, tinand in mana manuscrisul, de ce am ales sa vorbesc despre un subiect delicat. Ei bine, puteam sa evit, mai ales in vremurile astea, sa povestesc ce inseamna sa traiesti cu un musulman, astazi. Dar nu am facut-o. Dimpotriva, mi s-a parut momentul ideal pentru asta. Imi place sa cred ca vorbele mele vor mai sterge putin din ura colectiva care ne atrage si ne prinde ca intr-un vartej pe din ce in ce mai multi dintre noi. Am uitat sa fim oameni. Am uitat sa ne ascultam sufletul. Am dat prea multa putere mintii, care, de cele mai multe ori, e inselatoare.