Avutia ascunsa a natiunilor

    Zürich, Hong Kong, Bahamas, Insulele Cayman, Luxemburg... Aceste nume ascund o realitate sinistra: frauda fiscala a unei minoritati de superbogati in detrimentul unei imense majoritati. Gratie unei metode inedite, autorul a putut evalua amploarea fenomenului: 5 800 de miliarde de euro, adica 8% din patrimoniul total al omenirii, sunt pastrate in paradisuri fiscale. Pentru prima data, circuitele evaziunii sunt disecate clar, pe baza unei anchete economice acoperind mai mult de un secol si tari din intreaga lume. Dar aceasta carte nu se multumeste doar cu prezentarea scandalului, ci ne propune un plan de actiune coerent si realist pentru a lupta impotriva opacitatii financiare: punerea in practica a sanctiunilor comerciale, elaborarea unui cadastru financiar la scara mondiala, instaurarea unui impozit global pe capital. Paradisurile fiscale se afla in inima crizei economice si democratice, dar natiunile au posibilitatea de a reactiona: nici un teritoriu nu se poate opune vointei comune a Statelor Unite si a marilor tari ale Uniunii Europene.

 

    GABRIEL ZUCMAN este profesor la London School of Economics si cercetator la University of California, Berkeley. Este membru al comitetului de redactie al revistei Regards croisés sur l’économie.

 

    “Dupa cum am vazut, averile din Elvetia se ridica la 1800 de miliarde de euro — adica aproape o treime din valoarea averilor offshore. Restul se afla in celelalte paradisuri fiscale care desfasoara activitatea de banca privata pentru cei ultrabogati, in prima linie aflandu-se Singapore, Hong Kong, Bahamas, Insulele Cayman, Luxemburg si Jersey (a se vedea tabelul 2). Este bine sa amintim, totusi, ca distinctia dintre Elvetia si celelalte paradisuri fiscale nu are prea mult sens: mare parte din averile inregistrate in Singapore sau Hong Kong sunt administrate, in realitate, de bancile elvetiene, uneori din Zurich sau chiar din Geneva.

    Cum se obtin aceste rezultate? Totul incepe de la constatarea — evidenta, in lumina cazului elvetian, si, totusi, rareori facuta — ca gospodariile bogate nu recurg la paradisurile fiscale pentru a lasa milioane sa zaca in conturi curente putin sau deloc remunerate. Din conturile lor offshore, ele fac, in esenta, aceleasi investitii ca din bancile cu sediul in Paris sau in Madrid: ele cumpara titluri financiare, adica actiuni, obligatiuni si, mai ales, unitati de fond din fondurile de plasament. Banii din paradisurile fiscale nu zac. Ei alimenteaza pietele financiare internationale.

    Or, se dovedeste ca aceste investitii provoaca anomalii in clasamentele internationale ale statelor — statisticile care inregistreaza activele si datoriile pe care le au natiunile unele fata de altele. Exemplul urmator arata acest lucru cat se poate de simplu: sa ne imaginam un rezident francez care are in contul sau din Elvetia un portofoliu de titluri americane, spre exemplu, actiuni Google. Ce este inregistrat? In Statele Unite, un pasiv: americanii vad ca strainii detin actiuni din tara lor. In Elvetia, nimic, si pe buna dreptate: contabilii elvetieni vad titluri Google depozitate in bancile elvetiene, dar ei vad ca aceste actiuni apartin unor francezi — deci acestea nu sunt active pentru Confederatie. In sfarsit, in Franta nu este inregistrat nimic, dar, de data aceasta, in mod eronat: Banca Frantei ar trebui sa consemneze o creanta asupra Statelor Unite, dar nu o poate face, caci nu are nici un mijloc de a sti ca francezii au actiuni Google in conturile lor din Geneva."