Transport Gratuit la peste 50 lei

Transport Gratuit la peste 50 lei

București 1935

Coperta cărții 'București 1935 - Mircea Damian'
Rasfoieste
București 1935
Mircea Damian, scriitor aprig, gazetar nemilos și, nu în ultimul rând, luptător în slujba adevărului, a iubit Bucureștiul. Din acest mare amor s-a născut cartea București, publicată pentru prima oară în anul 1935, la Fundația pentru Literatură și Artă „Carol II”. Și de-atunci s-a așternut tăcerea peste povestea interbelică zugrăvită de un autor ager și atent, cu un neobișnuit umor. Editura Vremea o dăruiește acum tuturor celor care iubesc acest oraș cuceritor, plin de defecte și calități. Sunteți invitați la o plimbare plină de peripeții, povești, oameni cunoscuți sau diverși anonimi. Fie că este vorba despre Parcul Carol, Cișmigiu, Calea Victoriei, Halele Centrale, Gara de Nord, florărese, olteni cu cobilițe, târgul La Moși, Săptămâna Cărții sau cenaclul lui Eugen Lovinescu, cititorul se bucură, în persoana lui Mircea Damian, de un ghid informat, critic și îndrăgostit, în egală măsură. - Odilia Roșianu
 
Cititorul este prevenit: am scris cartea cum se umblă în București: anapoda. Nu am lucrat cu planuri și nu m-am condus după niciun criteriu, pentru că în București nu se umblă cu ghidul în mână sau cu ciceronele la cot. Așadar, cartea poate fi începută și de la coadă, și de la trei sferturi, și de la început. Cum se-ntâmplă. Precum în București, poți să te trezești din Lipscani la Cotroceni, de aici în cartierul Grant, și pe urmă să caști gura la Palatul Telefoanelor... - Mircea Damian
Citește mai mult

nou

transport gratuit

60.00Lei

60.00Lei

Primești 60 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

În stoc

Livrare

Estimare livrare marti, 21 iulie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Mircea Damian, scriitor aprig, gazetar nemilos și, nu în ultimul rând, luptător în slujba adevărului, a iubit Bucureștiul. Din acest mare amor s-a născut cartea București, publicată pentru prima oară în anul 1935, la Fundația pentru Literatură și Artă „Carol II”. Și de-atunci s-a așternut tăcerea peste povestea interbelică zugrăvită de un autor ager și atent, cu un neobișnuit umor. Editura Vremea o dăruiește acum tuturor celor care iubesc acest oraș cuceritor, plin de defecte și calități. Sunteți invitați la o plimbare plină de peripeții, povești, oameni cunoscuți sau diverși anonimi. Fie că este vorba despre Parcul Carol, Cișmigiu, Calea Victoriei, Halele Centrale, Gara de Nord, florărese, olteni cu cobilițe, târgul La Moși, Săptămâna Cărții sau cenaclul lui Eugen Lovinescu, cititorul se bucură, în persoana lui Mircea Damian, de un ghid informat, critic și îndrăgostit, în egală măsură. - Odilia Roșianu
 
Cititorul este prevenit: am scris cartea cum se umblă în București: anapoda. Nu am lucrat cu planuri și nu m-am condus după niciun criteriu, pentru că în București nu se umblă cu ghidul în mână sau cu ciceronele la cot. Așadar, cartea poate fi începută și de la coadă, și de la trei sferturi, și de la început. Cum se-ntâmplă. Precum în București, poți să te trezești din Lipscani la Cotroceni, de aici în cartierul Grant, și pe urmă să caști gura la Palatul Telefoanelor... - Mircea Damian
Citește mai mult

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

phoenix_1981 15/06/2026 18:39
green icon awesome check Achiziție verificată
O carte buna a unuia dintre cei mai curajosi si talentati jurnalisti pe care i-a avut tara noastra.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

1 din 1 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de EXTRA -10% reducere pentru viitoarea ta comandă!

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo