Vreme de cincisprezece ani (1957-1972), Cioran a umplut treizeci si patru de caiete cu insemnari. Ele au fost gasite dupa moartea autorului de Simone Boue, prietena sa de o viata, si au fost publicate, in 1997, la Gallimard. Nu avem de-a face cu un jurnal propriu-zis, desi numeroase insemnari sunt datate. Ne gasim mai degraba in fata unui „laborator“ de incercari pentru carti ulterioare. Oricum, se regasesc in aceste Caiete toate obsesiile si toate imprecatiile lui Cioran, toate furiile si toate regretele sale, exprimate intr-un stil a carui exactitate nu e cu nimic mai prejos de aceea pe care o cunoastem din eseuri si aforisme. Cateva „personaje“ revin frecvent in insemnari: Ionesco, Michaux, Beckett sau Noica il determina pe acest mizantrop sa-si dezvaluie nebanuitele resurse de prietenie; altele, anonime sau desemnate doar prin initiale, ii provoaca obisnuitele rabufniri de sarcasm. Nu alta voce razbate, asadar, din aceste Caiete, ci modulatiile glasului inconfundabil al ultimului moralist al veacului trecut.
Editia Humanitas a Caietelor lui Cioran apare in trei volume.