Cimitirul

Cimitirul. Inspired by truth. Powered by imagination

Cu multi ani in urma, am citit Cimitirul - marturisesc, dintr-o curiozitate plina de neastampar - si zau ca n-a fost deloc ce ma asteptam sa fie. A fost mult mai mult. Sarcastic si cu un umor fin, genuin, care te cucereste ireversibil, carismatic si sincer pana la exasperare, Telespan ne propune un roman care, dincolo de aparenta lejera conferita de limbajul suburban, acceseaza cateva problematici majore. Personajul sau este mandatarul unor opinii si credinte simple, dar profunde, care converg spre concluzia ca fericirea vine din acceptare, si nu din cosmetizarea unor realitati menite sa imbrace adevarul in straie stralucitoare, dar gaunoase. Pana la urma, in fata mortii, prilej de reflectie in carte, suntem cu totii lipsiti de argumente.

Cred ca unul dintre lucrurile care imi plac cel mai mult la romanul Cimitirul, pe langa incursiunea frusta intr-o zona la care altii nu se pot gandi decat dupa ce isi scuipa in san, este acela ca poate fi citit de toata lumea: umorul si situatiile funambulesti ii corup pe cei inclinati spre pudibonderie, in timp ce ii seduc neinduplecat pe ceilalti. De altfel, prima editie este de mult epuizata, iar exemplarele care au mai circulat in reteaua norocosilor sunt pe cale de disparitie. - Violeta Borzea, editor