Constituirea limbajului filosofic românesc în perioada iluministă

Lucrarea este  o cercetare originală, realizată asupra limbajului filosofic aflat în perioada de cristalizare în limba română, în perioada iluministă, cu accent pe lucrările lui Samuil Micu. Premisa generală a fost aceea că traducerile și prelucrările acestui mare om de cultură au avut o importanță decisivă în constituirea limbajului filosofic românesc, continuând eforturile lui Dimitrie Cantemir, din secolul precedent. Așadar, autoarea și-a propus să analizeze operele filosofice ale lui Samuil Micu, precum și ale altor cărturari iluminiști, pentru a identifica elementele definitorii pentru un limbaj filosofic românesc; de asemenea, este avut în vedere și procesul ulterior, de constituire a acestui limbaj filosofic timpuriu, într-o terminologie de specialitate. Corpusul de texte cuprinde traduceri și prelucrări realizate de Samuil Micu, intitulate Învățătura metafizicii, A filozofiei cei lucrătoare. Partea a-III-a. Etica sau învățătura obiceiurilor; Învățătura politicească; Loghica, după opera lui Friedrich Christian Baumeister, Elementa philosophiae recentioris: usibus iuventutis scholasticae, accommodata et pluribus sententiis exemplisque ex veterum scriptorum Romanorum monimentis illustrata, publicată la Leipzig, în 1755. Analiza a fost completată și cu date oferite de cercetarea edițiilor din 1780 și 1805 ale gramaticii Elementa linguae Daco-Romanae sive Valachicae, Demersul analitic este unul interdisciplinar, deoarece complexitatea cercetărilor a reclamat recursul la etimologie, semantică, lexicologie, traductologie, morfologie, precum și la statistică, filosofie, logică. O necesară contextualizare culturală, istorică, politică și socială a apariției limbajului filosofic românesc prin traduceri și prelucrări, în perioada iluministă, explică diversitatea acestuia sub aspect etimologic și evidențiază importanța limbilor latină și greacă în epocă, înlocuite, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu limbile franceză și germană.