Corespondenta

  • Coperta cărții 'Corespondenta - Virginia Evans'

  • Corespondenta - Virginia Evans
  • Corespondenta - Virginia Evans
Rasfoieste
Corespondenta
• Carte câștigătoare a Premiului Women's Prize pentru literatură în 2026

Sybil Van Antwerp a recurs toată viața la scrisori pentru a înțelege lumea și locul pe care-l ocupă ea însăși în aceasta. În majoritatea dimineților, în jurul orei 10.30, se așază să scrie – fratelui ei, celei mai bune prietene, decanei facultății care nu-i permite să audieze un curs la care își dorește cu disperare să participe, lui Joan Didion și Larry McMurtry, ca să le spună ce părere are despre ultimele lor cărți, precum și unei persoane căreia i se adresează des, dar nu-i trimite niciodată scrisoarea.
 
Sybil se așteaptă ca lumea ei să continue așa cum a fost întotdeauna; ca mamă, bunică, soție, femeie divorțată, juristă distinsă, nu a avut prea mult răgaz pentru introspecție. Dar când mesajele de la o persoană cu care i s-a încrucișat drumul la un moment dat o obligă să examineze una dintre cele mai dureroase perioade din trecutul său, își dă seama că nu poate merge mai departe până nu găsește puterea de a ierta.
 
Corespondenta este un roman-bijuterie despre alinarea adusă de literatură și de relația cu oameni pe care s-ar putea să nu-i întâlnim niciodată față în față. Viața epistolară a lui Sybil Van Antwerp poate fi „ceva foarte mic“, dar Sybil s-ar putea să fie unul dintre cele mai memorabile personaje cu care vă veți intersecta vreodată.

Corespondenta este o încântare: un roman melancolic fără a fi sentimental, cald fără a fi confortabil, plin de umor fără a fi prostesc... O odă adusă unei forme de artă pe cale de dispariție și dovada că niciodată nu este prea târziu pentru a face o schimbare. -The Times
 
Seducător, captivant și profund emoționant, romanul Virginiei Evans explorează modul în care alegerile și relațiile de zi cu zi modelează o viață, demonstrând că la orice vârstă este posibil să creezi noi legături, să-ți repari greșelile sau chiar să te îndrăgostești. - Booklist
 
Roman subtil, realizat cu finețe, Corespondenta este portretul unei vieți mărunte în expansiune. Virginia Evans ne arată cum o femeie se schimbă într-un moment în care schimbarea părea imposibilă. Această schimbare, la fel ca acest roman, se dovedește a fi un motiv de sărbătoare. - Ann Patchett
 
Corespondenta este pe rând o carte amuzantă, emoționantă și, în cele din urmă, o desfătare pentru cititor. Acest roman emoționant își dezvăluie adevărurile, scrisoare după scrisoare, completând o imagine complexă și memorabilă a vieții unei femei. Întocmai ca o scrisoare scrisă de mână, în cel mai bun sens al cuvântului, Corespondenta este o carte menită să fie savurată. - Charmaine Wilkerson
 
Virginia Evans, o autoare de un talent remarcabil, a scris un roman al conexiunii și al curajului, vibrant și bogat. Scrisorile sunt atât de savuros redactate, încât viața lui Sybil în sine devine o operă de artă. - Adriana Trigiani
 
Acest roman este o bucurie completă și absolută. - Ann Napolitano
 
Extraordinar! - Fredrik Backman 

Traducere din limba engleză de Andreea Năstase.
Citește mai mult

-25%

PRP: 64.99 Lei

!

Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.

48.74Lei

48.74Lei

64.99 Lei

Primești 48 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

Indisponibil

Descrierea produsului

• Carte câștigătoare a Premiului Women's Prize pentru literatură în 2026

Sybil Van Antwerp a recurs toată viața la scrisori pentru a înțelege lumea și locul pe care-l ocupă ea însăși în aceasta. În majoritatea dimineților, în jurul orei 10.30, se așază să scrie – fratelui ei, celei mai bune prietene, decanei facultății care nu-i permite să audieze un curs la care își dorește cu disperare să participe, lui Joan Didion și Larry McMurtry, ca să le spună ce părere are despre ultimele lor cărți, precum și unei persoane căreia i se adresează des, dar nu-i trimite niciodată scrisoarea.
 
Sybil se așteaptă ca lumea ei să continue așa cum a fost întotdeauna; ca mamă, bunică, soție, femeie divorțată, juristă distinsă, nu a avut prea mult răgaz pentru introspecție. Dar când mesajele de la o persoană cu care i s-a încrucișat drumul la un moment dat o obligă să examineze una dintre cele mai dureroase perioade din trecutul său, își dă seama că nu poate merge mai departe până nu găsește puterea de a ierta.
 
Corespondenta este un roman-bijuterie despre alinarea adusă de literatură și de relația cu oameni pe care s-ar putea să nu-i întâlnim niciodată față în față. Viața epistolară a lui Sybil Van Antwerp poate fi „ceva foarte mic“, dar Sybil s-ar putea să fie unul dintre cele mai memorabile personaje cu care vă veți intersecta vreodată.

Corespondenta este o încântare: un roman melancolic fără a fi sentimental, cald fără a fi confortabil, plin de umor fără a fi prostesc... O odă adusă unei forme de artă pe cale de dispariție și dovada că niciodată nu este prea târziu pentru a face o schimbare. -The Times
 
Seducător, captivant și profund emoționant, romanul Virginiei Evans explorează modul în care alegerile și relațiile de zi cu zi modelează o viață, demonstrând că la orice vârstă este posibil să creezi noi legături, să-ți repari greșelile sau chiar să te îndrăgostești. - Booklist
 
Roman subtil, realizat cu finețe, Corespondenta este portretul unei vieți mărunte în expansiune. Virginia Evans ne arată cum o femeie se schimbă într-un moment în care schimbarea părea imposibilă. Această schimbare, la fel ca acest roman, se dovedește a fi un motiv de sărbătoare. - Ann Patchett
 
Corespondenta este pe rând o carte amuzantă, emoționantă și, în cele din urmă, o desfătare pentru cititor. Acest roman emoționant își dezvăluie adevărurile, scrisoare după scrisoare, completând o imagine complexă și memorabilă a vieții unei femei. Întocmai ca o scrisoare scrisă de mână, în cel mai bun sens al cuvântului, Corespondenta este o carte menită să fie savurată. - Charmaine Wilkerson
 
Virginia Evans, o autoare de un talent remarcabil, a scris un roman al conexiunii și al curajului, vibrant și bogat. Scrisorile sunt atât de savuros redactate, încât viața lui Sybil în sine devine o operă de artă. - Adriana Trigiani
 
Acest roman este o bucurie completă și absolută. - Ann Napolitano
 
Extraordinar! - Fredrik Backman 

Traducere din limba engleză de Andreea Năstase.
Citește mai mult

Detaliile produsului

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
2
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Spiridusul_cititor 11/06/2026 09:45
green icon awesome check Achiziție verificată
Mi-a placut mult volumul "Corespondenta" al Virginiei Evans. Este o carte frumos scrisa, cu idei bine dezvoltate si foarte inteligent punctate.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
miha_vladoiu 29/04/2026 14:35
green icon awesome check Achiziție verificată
O lectură fermecătoare!Se citește foarte repede,o zi mi-a luat s-o termin!
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Ioana_29 13/04/2026 15:20
Pentru mine e important sa-mi placa personajele principale dintr-o carte si de data aceasta, nu pot sa spun ca mi-a placut de Sybil (personajul principal), decat pe alocuri. Posibil sa fi avut si eu asteptari prea mari de la ea. Cu toate astea, dau 4 stelute pentru originalitate si pentru ca m-am ales cu ceva recomandari literare interesante.
Arată mai mult
  • Like review icon 1
  • Add comments

3 din 3 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Întrebări frecvente

Este „Corespondență” o carte potrivită pentru cititorii de ficțiune contemporană?

Da, romanul se adresează cititorilor interesați de ficțiune contemporană, cu accent pe personaje bine construite și explorarea vieții interioare.

Ce stil narativ are cartea „Corespondență”?

Romanul este construit în stil epistolar, povestea fiind dezvăluită printr-o serie de scrisori care conturează treptat viața și emoțiile personajului principal.

Ce teme sunt abordate în romanul „Corespondență”?

Cartea explorează teme precum introspecția, iertarea, relațiile umane, memoria și procesul de vindecare emoțională.

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de EXTRA -10% pentru viitoarea ta comandă!

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo