Despre ce vorbește Lucrețiu când vorbește despre plăcere?

Aventura mallarmeana incepe cu nostalgia lui Babel, cu un vis nebun al unitatii unei limbi suverane, transparenta reduplicare a universului. Separarea idiomurilor pune in evidenta un clivaj cat o revelatie: detasarea limbajului de real. Lumea se tulbura, referentul devine nesigur, iar cuvintele capata o independenta stranie. E vorba, cumva, despre o cautare a esentei? Poetul stie ca aceasta e imposibila si de aceea, chiar daca tentatia filozofica si metafizica ramane prezenta la el, cercetarile sale asupra limbajului exclud orice solutie de acest ordin, orice cratylism veritabil. Adevarul nu s-ar putea atinge fara cuvinte si totusi ele nu mai sunt aceste relatii invizibile ce ni-l reveleaza. Opacitatea cuvintelor e obiect de studiu si de placere pentru Mallarme, care are uneori tendinte de reificare a lor: cuvantul devine obiect, bijuterie, chiar cu riscul de a-l asimila si pe cel care il enunta.
 

Deschinzandu-ne lumii, evitam sa ne retragem in noi insine. E lectia stilului sobru. Fara a-i putea citi in limba originala, putem fi totusi sensibili la simplitatea si sobrietatea lui Tao Yuanming, Wang Wei, Li Bo, Du Fu, Li Tai Pe, Meng Haoran, Bo Ju-yi, Su Dongpo, Basho, Buson, Issa etc. Fiindca, nu-i asa?, simplitatea si umanitatea sunt universale. Iar varsta literelor pare a fi apus…