Despre iubire

In dragoste, barbatii se expun framantarilor tainice ale sufletului, femeile se expun batjocurii publicului. Ele sunt mai timide, si de altfel, opinia publica conteaza mult mai mult pentru ele, caci trebuie neaparat sa fie respectata. Ele n-au mijlocul sigur de a subjuga opinia, punandu-si o clipa viata in pericol. Femeile trebuie sa fie deci mult mai neincrezatoare.
Datorita obiceiurilor vietii lor, toate framantarile sufletesti care formeaza varstele de nastere ale iubirii sunt la ele mai blande, mai timide, mai lente, mai putin hotarate; ele au deci mai multa dispozitie spre statornicie; pesemne ca le vine si mai greu sa renunte la o cristalizare inceputa.
Vazandu-si iubitul, femeia judeca repede sau se lasa in voia fericirii de a iubi, fericire din care e trezita in mod neplacut daca el intreprinde cel mai mic atac, caci trebuie sa renunte la toate placerile ca sa se apere.
Rolul indragostitului e mai simplu. El priveste ochii celei pe care o iubeste si un singur zambet poate sa-l duca la culmea fericirii, iar el cauta neincetat sa-l obtina. Barbatul e umilit de durata prea indelungata a asediului; aceasta, dimpotriva, face gloria femeii.
O femeie e in stare sa iubeasca si, timp de un an intreg, sa nu-i spuna zece sau douasprezece cuvinte barbatului iubit. Ea isi noteaza in inima de cate ori l-a vazut; de doua ori s-a dus cu el la spectacol, de doua ori l-a intalnit la cina, el a salutat-o de trei ori la plimbare. Intr-o seara, la un joc de societate, el i-a sarutat mana. Se poate observa ca de atunci ea nu mai ingaduie, sub niciun motiv si chiar cu riscul de a parea ciudata, sa i se sarute mana.