Despre lucrurile de pe urmă

Exista clipe, binecuvantate sau tragice, cand o persoana pe care o cunosteam ni se reveleaza intr-o lumina, adancime si frumusete nespuse, pe care inainte nici nu le-am fi putut banui. Acest lucru se petrece cand ni se deschid ochii, intr-o clipa de curatie a inimii; pentru ca cei curati cu inima pot vedea nu numai pe Dumnezeu Insusi, ci si chipul Lui - lumina care straluceste in intunericul unui suflet omenesc si al vietii omenesti, chip pe care il putem vedea atunci cand inima noastra gaseste odihna, cand prin ea trece lumina, cand e curatita. Mai sunt si clipe cand descoperim pe cineva, pe care credeam ca il cunoastem bine, intr-o lumina noua - printr-o revelatie -, cand cineva straluceste de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se inchina lui Dumnezeu si de a-L adora, cand cineva a ajuns la o adancime a suferintei, la o rastignire, cand suferinta insasi e curatita si nu mai ramane in ea nici o urma de ura, de neimpacare, de amaraciune, nici o urma de rau, cand ea iese la lumina curata, dupa cum a stralucit, nevazuta atatora, si suferinta Domnului Hristos pe cruce. - Mitropolitul Antonie