headerdesktop trgrtimer10iunie26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile trgrtimer10iunie26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Transport GRATUIT la orice comandă

Promotii popup img

🛵Transport GRATUIT📬

la ORICE colet, ORIUNDE în România>

Transport GRATUIT la orice comandă

Despre viața lui Moise

Coperta cărții 'Despre viața lui Moise - Sfântul Grigorie de Nyssa'
Despre viața lui Moise
Despre viata lui Moise sau desavarsirea prin virtute a celui intru sfinti parintelui nostru Grigorie, Episcopul Nyssei
 
Dar socotesc ca nu mai trebuie sa lungim cuvantul, care a infatisat toata viata lui Moise ca pe o pilda de virtute cititorilor. Caci celui ce tinde spre o viata mai inalta, cele spuse ii vor fi nu putina merinde in drumul spre adevarata intelepciune. Iar cel molesit intru nevointele virtutii, chiar daca s-ar scrie cu mult mai multe decat cele spuse, nu va afla niciun folos din osteneala. Totusi, pentru a nu se da uitarii ceea ce am aratat in Cuvantul inainte, unde stabilisem ca viata desavarsita este aceea in care niciun hotar nu opreste inaintarea, ci, cresterea spre mai bine a vietii savarsindu-se pururea, e un drum al sufletului spre desavarsire, bine ar fi ca, ducand cuvantul nostru pana la sfarsitul vietii lui Moise, sa intarim definitia data de noi desavarsirii. Fiindca cel ce s-a inaltat prin atatea urcusuri de-a lungul intregii vieti nu a incetat de a se ridica iarasi mai presus de sine, pentru ca, precum socotesc, prin toate sa i se arate viata mai presus de nori si ca un meteor ce inainteaza in eterul inaltimii gandite cu mintea (inteligibile), asemenea unui vultur. - Sfantul Grigorie de Nyssa
Citește mai mult

transport gratuit

33.84Lei

33.84Lei

Primești 33 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

În stoc

Livrare

Comandă până la 15:00:

Estimare livrare mâine, 11 iunie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Plasează rapid comanda

Important icon msg

Poți comanda acest produs introducând numărul tău de telefon. În cel mai scurt timp vei fi apelat de un operator Libris pentru preluarea datelor necesare.

Completează mai jos numărul tău de telefon

Descrierea produsului

Despre viata lui Moise sau desavarsirea prin virtute a celui intru sfinti parintelui nostru Grigorie, Episcopul Nyssei
 
Dar socotesc ca nu mai trebuie sa lungim cuvantul, care a infatisat toata viata lui Moise ca pe o pilda de virtute cititorilor. Caci celui ce tinde spre o viata mai inalta, cele spuse ii vor fi nu putina merinde in drumul spre adevarata intelepciune. Iar cel molesit intru nevointele virtutii, chiar daca s-ar scrie cu mult mai multe decat cele spuse, nu va afla niciun folos din osteneala. Totusi, pentru a nu se da uitarii ceea ce am aratat in Cuvantul inainte, unde stabilisem ca viata desavarsita este aceea in care niciun hotar nu opreste inaintarea, ci, cresterea spre mai bine a vietii savarsindu-se pururea, e un drum al sufletului spre desavarsire, bine ar fi ca, ducand cuvantul nostru pana la sfarsitul vietii lui Moise, sa intarim definitia data de noi desavarsirii. Fiindca cel ce s-a inaltat prin atatea urcusuri de-a lungul intregii vieti nu a incetat de a se ridica iarasi mai presus de sine, pentru ca, precum socotesc, prin toate sa i se arate viata mai presus de nori si ca un meteor ce inainteaza in eterul inaltimii gandite cu mintea (inteligibile), asemenea unui vultur. - Sfantul Grigorie de Nyssa
Citește mai mult

Detaliile produsului

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Mosor Lucica 08/07/2024 13:28
green icon awesome check Achiziție verificată
Arată bine cartea scrisul este vizibil , urmează să o citesc . Mulțumesc
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

1 din 1 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Întrebări frecvente

Ce perspectivă oferă Sfântul Grigorie de Nyssa asupra vieții lui Moise?

Sfântul Grigorie de Nyssa interpretează viața lui Moise dintr-o perspectivă teologică și alegorică. Lucrarea explorează ascensiunea spirituală, virtutea și înțelepciunea, prezentând parcursul lui Moise ca un model de desăvârșire creștină și de întâlnire cu divinitatea.

Ce aspecte ale vieții lui Moise sunt analizate în lucrare?

Cartea abordează evenimente cheie precum Exodul, urcarea pe Muntele Sinai și întâlnirea cu Dumnezeu. Acestea sunt examinate prin prisma unei interpretări alegorice, evidențiind sensul spiritual al viziunilor, miracolelor divine și al puterii lui Dumnezeu în viața profetului.

Cartea prezintă o abordare istorică sau teologică a vieții lui Moise?

Lucrarea Sfântului Grigorie de Nyssa oferă o abordare predominant teologică și spirituală a vieții lui Moise. Accentul cade pe interpretarea alegorică a evenimentelor biblice și pe semnificația lor pentru ascensiunea spirituală și desăvârșirea creștină, mai degrabă decât pe o relatare istorică strictă.

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de EXTRA -10% pentru viitoarea ta comandă!

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo

Salut! Te pot ajuta?

X