Din lumea celor care nu cuvanta ed.2013
Din lumea celor care nu cuvanta ed.2013
Fluturul isi palpai de cateva ori aripile si, din varful galben al tulpinii de lumanarica, unde poposise de cu seara, isi lua, zglobiu, zborul. Fiindca nu fusese de mult pe la targ, o lua intr-acolo.
Curand zari o gradina cu fel de fel de flori. [„Fragede flori”, gandi fluturasul si, batandu-si aripile, le saruta pe rand. „Aici o sa stau astazi pe vremea arsitii”, gandea strengarul. Dar tot privind la ele, gasi zorelelor o scadere; prea isi schimbau fata: dimineata intr-un fel, la amiaza intr-alt fel, iar seara se-nchideau morocanoase. „Nu-s statornice”, adaoga craiul si pleca mai departe. Cum zbura, asa, deasupra straturilor, mirosul rozetei ii umezi sufletul. Repede se scobori de se aseza pe o tulpina de rozeta. Si cum ramasese pierdut, rasufland mireasma imbatatoare, se gandea: „Nu e floare mai fermecatoare ca rozeta, degeaba! In mireasma ei sa mori si mori fericit.”
Fragment:
" Singuratecii
Pe lacul luciu din gradina cu florile neclintite de nici o adiere, cu crengile nestrabatute de nici un fosnet, pe lacul ador-mit ca pare o uriasa lespede de cristal ce acopera o alta gradina fermecata, lebada — barbatul ramas singur — trece ca o inchipuire, alb ca zapada, cu aripile ca doua scoici de argint, cu gatul lasat intre ele, subtire, ondulat ca toarta unei amfore. Paserea pluteste lin, si in ea parca poarta, ratacit, sufletul unei fiinti duse de pe lume.
Sus, pe bolta adanca, stelele au palit; in haosul albastru, luceafarul sclipeste tainic, stralucitor, purtand parca in vapaia lui viata tuturor lumilor ceresti, a lumilor vesnic calatoare in necuprinsul firii.
Şi cum, jos, lebada sidefeaza fata apei, sus, luceafarul lumineaza intinsul tariei. Numai ei doi sunt palpairile noptii acesteia, in cari lumea pare adancita intr-un somn de moarte. Amandoi ratacesc singuri, amandoi strajuiesc singuratatea, mistuindu-se in tacere, mandri, deopotriva de reci, desi unul, bulgare de gheata, celalalt, para de foc. Şi se cunosc, se vad in fiecare seara, merg unul catre altul si se-ntalnesc; din inalt, luceafarul isi scoboara raza jos, in adancul apei, unde rasare ca un mugur de aur.
Iar paserea se apropie de scanteia picurata din cer si pluteste usor imprejurul ei, mai intai in cercuri largi, apoi in rotiri tot mai stranse, tot mai stranse, pana ce se opreste drept deasupra rasfrangerii stelei; si-atunci, din mugurul de aur, pare ca se desface dintr-o data o floare plutitoare, o floare maiastra de argint.
Şi astfel stau de se privesc: sus, lebada de aur a cerului, jos, luceafarul de argint al apelor. "
Curand zari o gradina cu fel de fel de flori. [„Fragede flori”, gandi fluturasul si, batandu-si aripile, le saruta pe rand. „Aici o sa stau astazi pe vremea arsitii”, gandea strengarul. Dar tot privind la ele, gasi zorelelor o scadere; prea isi schimbau fata: dimineata intr-un fel, la amiaza intr-alt fel, iar seara se-nchideau morocanoase. „Nu-s statornice”, adaoga craiul si pleca mai departe. Cum zbura, asa, deasupra straturilor, mirosul rozetei ii umezi sufletul. Repede se scobori de se aseza pe o tulpina de rozeta. Si cum ramasese pierdut, rasufland mireasma imbatatoare, se gandea: „Nu e floare mai fermecatoare ca rozeta, degeaba! In mireasma ei sa mori si mori fericit.”
Fragment:
" Singuratecii
Pe lacul luciu din gradina cu florile neclintite de nici o adiere, cu crengile nestrabatute de nici un fosnet, pe lacul ador-mit ca pare o uriasa lespede de cristal ce acopera o alta gradina fermecata, lebada — barbatul ramas singur — trece ca o inchipuire, alb ca zapada, cu aripile ca doua scoici de argint, cu gatul lasat intre ele, subtire, ondulat ca toarta unei amfore. Paserea pluteste lin, si in ea parca poarta, ratacit, sufletul unei fiinti duse de pe lume.
Sus, pe bolta adanca, stelele au palit; in haosul albastru, luceafarul sclipeste tainic, stralucitor, purtand parca in vapaia lui viata tuturor lumilor ceresti, a lumilor vesnic calatoare in necuprinsul firii.
Şi cum, jos, lebada sidefeaza fata apei, sus, luceafarul lumineaza intinsul tariei. Numai ei doi sunt palpairile noptii acesteia, in cari lumea pare adancita intr-un somn de moarte. Amandoi ratacesc singuri, amandoi strajuiesc singuratatea, mistuindu-se in tacere, mandri, deopotriva de reci, desi unul, bulgare de gheata, celalalt, para de foc. Şi se cunosc, se vad in fiecare seara, merg unul catre altul si se-ntalnesc; din inalt, luceafarul isi scoboara raza jos, in adancul apei, unde rasare ca un mugur de aur.
Iar paserea se apropie de scanteia picurata din cer si pluteste usor imprejurul ei, mai intai in cercuri largi, apoi in rotiri tot mai stranse, tot mai stranse, pana ce se opreste drept deasupra rasfrangerii stelei; si-atunci, din mugurul de aur, pare ca se desface dintr-o data o floare plutitoare, o floare maiastra de argint.
Şi astfel stau de se privesc: sus, lebada de aur a cerului, jos, luceafarul de argint al apelor. "
10.08Lei
10.08Lei
Primești 10 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
Fluturul isi palpai de cateva ori aripile si, din varful galben al tulpinii de lumanarica, unde poposise de cu seara, isi lua, zglobiu, zborul. Fiindca nu fusese de mult pe la targ, o lua intr-acolo.
Curand zari o gradina cu fel de fel de flori. [„Fragede flori”, gandi fluturasul si, batandu-si aripile, le saruta pe rand. „Aici o sa stau astazi pe vremea arsitii”, gandea strengarul. Dar tot privind la ele, gasi zorelelor o scadere; prea isi schimbau fata: dimineata intr-un fel, la amiaza intr-alt fel, iar seara se-nchideau morocanoase. „Nu-s statornice”, adaoga craiul si pleca mai departe. Cum zbura, asa, deasupra straturilor, mirosul rozetei ii umezi sufletul. Repede se scobori de se aseza pe o tulpina de rozeta. Si cum ramasese pierdut, rasufland mireasma imbatatoare, se gandea: „Nu e floare mai fermecatoare ca rozeta, degeaba! In mireasma ei sa mori si mori fericit.”
Fragment:
" Singuratecii
Pe lacul luciu din gradina cu florile neclintite de nici o adiere, cu crengile nestrabatute de nici un fosnet, pe lacul ador-mit ca pare o uriasa lespede de cristal ce acopera o alta gradina fermecata, lebada — barbatul ramas singur — trece ca o inchipuire, alb ca zapada, cu aripile ca doua scoici de argint, cu gatul lasat intre ele, subtire, ondulat ca toarta unei amfore. Paserea pluteste lin, si in ea parca poarta, ratacit, sufletul unei fiinti duse de pe lume.
Sus, pe bolta adanca, stelele au palit; in haosul albastru, luceafarul sclipeste tainic, stralucitor, purtand parca in vapaia lui viata tuturor lumilor ceresti, a lumilor vesnic calatoare in necuprinsul firii.
Şi cum, jos, lebada sidefeaza fata apei, sus, luceafarul lumineaza intinsul tariei. Numai ei doi sunt palpairile noptii acesteia, in cari lumea pare adancita intr-un somn de moarte. Amandoi ratacesc singuri, amandoi strajuiesc singuratatea, mistuindu-se in tacere, mandri, deopotriva de reci, desi unul, bulgare de gheata, celalalt, para de foc. Şi se cunosc, se vad in fiecare seara, merg unul catre altul si se-ntalnesc; din inalt, luceafarul isi scoboara raza jos, in adancul apei, unde rasare ca un mugur de aur.
Iar paserea se apropie de scanteia picurata din cer si pluteste usor imprejurul ei, mai intai in cercuri largi, apoi in rotiri tot mai stranse, tot mai stranse, pana ce se opreste drept deasupra rasfrangerii stelei; si-atunci, din mugurul de aur, pare ca se desface dintr-o data o floare plutitoare, o floare maiastra de argint.
Şi astfel stau de se privesc: sus, lebada de aur a cerului, jos, luceafarul de argint al apelor. "
Curand zari o gradina cu fel de fel de flori. [„Fragede flori”, gandi fluturasul si, batandu-si aripile, le saruta pe rand. „Aici o sa stau astazi pe vremea arsitii”, gandea strengarul. Dar tot privind la ele, gasi zorelelor o scadere; prea isi schimbau fata: dimineata intr-un fel, la amiaza intr-alt fel, iar seara se-nchideau morocanoase. „Nu-s statornice”, adaoga craiul si pleca mai departe. Cum zbura, asa, deasupra straturilor, mirosul rozetei ii umezi sufletul. Repede se scobori de se aseza pe o tulpina de rozeta. Si cum ramasese pierdut, rasufland mireasma imbatatoare, se gandea: „Nu e floare mai fermecatoare ca rozeta, degeaba! In mireasma ei sa mori si mori fericit.”
Fragment:
" Singuratecii
Pe lacul luciu din gradina cu florile neclintite de nici o adiere, cu crengile nestrabatute de nici un fosnet, pe lacul ador-mit ca pare o uriasa lespede de cristal ce acopera o alta gradina fermecata, lebada — barbatul ramas singur — trece ca o inchipuire, alb ca zapada, cu aripile ca doua scoici de argint, cu gatul lasat intre ele, subtire, ondulat ca toarta unei amfore. Paserea pluteste lin, si in ea parca poarta, ratacit, sufletul unei fiinti duse de pe lume.
Sus, pe bolta adanca, stelele au palit; in haosul albastru, luceafarul sclipeste tainic, stralucitor, purtand parca in vapaia lui viata tuturor lumilor ceresti, a lumilor vesnic calatoare in necuprinsul firii.
Şi cum, jos, lebada sidefeaza fata apei, sus, luceafarul lumineaza intinsul tariei. Numai ei doi sunt palpairile noptii acesteia, in cari lumea pare adancita intr-un somn de moarte. Amandoi ratacesc singuri, amandoi strajuiesc singuratatea, mistuindu-se in tacere, mandri, deopotriva de reci, desi unul, bulgare de gheata, celalalt, para de foc. Şi se cunosc, se vad in fiecare seara, merg unul catre altul si se-ntalnesc; din inalt, luceafarul isi scoboara raza jos, in adancul apei, unde rasare ca un mugur de aur.
Iar paserea se apropie de scanteia picurata din cer si pluteste usor imprejurul ei, mai intai in cercuri largi, apoi in rotiri tot mai stranse, tot mai stranse, pana ce se opreste drept deasupra rasfrangerii stelei; si-atunci, din mugurul de aur, pare ca se desface dintr-o data o floare plutitoare, o floare maiastra de argint.
Şi astfel stau de se privesc: sus, lebada de aur a cerului, jos, luceafarul de argint al apelor. "
Detaliile produsului
