Dreptul european al afacerilor reprezintă un ansamblu de principii și norme juridice cuprinse în tratatele Uniunii Europene și în regulamente, directive, decizii etc. care reglementează domeniul afacerilor. Specificul lui constă în pluridisciplinaritatea sa, ca subramură a dreptului european, el avându-și sorgintea în numeroasele relații sociale care privesc mediul european de afaceri, dar și în implicațiile specifice la nivelul reglementărilor din Uniune.
Temele alese spre studiu se referă, în principal, la analiza sistematică a celor patru libertăți fundamentale (mărfuri, persoane, servicii și capitaluri), precum și la analiza elementelor principale ale dreptului concurenței, toate prezentate într-un limbaj accesibil și elaborat după o schemă simplă: regulă, excepții și jurisprudență relevantă.
Importanța dreptului european al afacerilor, în general, dar și pentru România, în special, rezidă în faptul că normele sale pot fi invocate de cetățenii statelor membre în fața instanțelor naționale, iar cele patru libertăți de circulație din Uniunea Europeană le permit operatorilor economici să se bucure de deschiderea unei piețe largi, de 500 milioane de locuitori, în condițiile în care această libertate le dă întreprinderilor posibilitatea să-și aleagă inclusiv locul de înființare sau cel unde este asigurată producția, organizarea fluxului afacerilor, a fluxului comercial etc.