Dumnezeu. O istorie umana

De la desenele rupestre si cum a ajuns notiunea de suflet si dumnezeu in constiinta umana la toate tragediile pe care religia le a adus in lumea moderna.

Nu este o istorie a lui Dumbezeu, este istoria noastra

Prima carte a acestui an. O lectura captivanta, oarecum lejera, prin modalitatea autorului de prezentare a subiectului. Lasa loc fiecarui cititor sa completeze, cu propriile idei sau cu ajutorul imaginatiei, tabloul acelor vremuri.

Un alt avantaj al acestei carti il reprezinta lunga lista de note de subsol care te ajuta sa faci o alta lista de lectura relevanta a acestui domeniu.

O carte foarte interesantă! Pentru oameni deschişi la minte. Istoria lui Dumnezeu este istoria omului, spune autorul şi o demonstrează.

Cartea este usor fortata in opinia mea de ignorant, prin aplicarea teoriei lui Charles Robert Darwin, intr-un domeniu aparent inadecvat sau dificil de tratat, acela al istoriei religiilor... Sunt curios ce ar fi scris Mircea Eliade despre asta, desi autorul Reza Aslan il tot citeaza in parginile lucrarii, de parca i-ar fi aprobat deja textul integral. Pornind de la abordarea in oglinda a textului biblic, conform ideii ca Dumnezeu a facut omul dupa chipul si asemanarea sa, autorul rescrie darwinist o istorie a religiilor, dupa un principiu dedus ca o corelatie sau legatura in ambe lesensuri, in care omul l-a facut pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa... Cum dreptul autorului de a avea idei, geniale poate, precum si de le scrie pentru noi, cititorii, mai prosti sau neinformati, ramane unul de necontestat, nu imi ramane decat sa salut orice carte cu care imi petrec clipele de viata, chiar daca inteleg mai greu continutul ei sau chiar deloc uneori... Am dubii serioase asupra culturii mele, dar mi se pare a fi usor incongruenta pe alocuri convietuirea in carte a unor citate din Mircea Eliade si Yuval Harari si nu am inteles deloc cum functioneaza teoria mintii sau alte teorii asemenea ei... Dar sa lasam bucuria lecturii cartii lui Reza Aslan, in care cititorul singuratec si atemporal poate deveni brusc orgolios, lipsindu-se de substanta divina pe care a produs stramosul lui, transformandu-se intr-o maniera darwinista... O astfel de viziune, mal ales una stiintifica, imi aduce aminte de o carte minunata a lui Kurt Vonnegut, un SF admirabil in care omul supravietuitor devine delfin, ca solutie postapocaliptica, lipsita de Dumnezeul, creat poate ca in cartea lui Reza Aslan dupa chipul si asemnarea omului.

Cartea ar fi mai aproape de ideea de lectura cu orice pret a lui Emil Cioran, admirabil exprimata prin: Eu ma zbat sa imi omor timpul si el se zbate sa ma omoare pe mine...