Elefantii nu uita niciodata

   Prietena lui Hercule Poirot, scriitoarea Ariadne Oliver, primeste o solicitare ciudata din partea unei necunoscute: sa ii spuna adevarul despre moartea sotilor Ravenscroft – el a ucis-o pe ea sau ea l-a ucis pe el, apoi s-a sinucis? Dar cine ar mai putea sti, dupa cincisprezece ani, ce s-a intamplat de fapt cu cei doi soti si cu sora lui lady Ravenscroft, moarta si ea, tot atunci, intr-un accident? Cu ajutorul lui Poirot, Ariadne va incerca sa dezlege misterul unei tragedii provocate in egala masura de dragoste si de ura.

     Fragment din volumul "Elefantii nu uita niciodata" de Agatha Christie:

    “CAPITOLUL 5. PACATELE VECHI AU UMBRE LUNGI

    Hercule Poirot se strecura in cadrul usii rotative si, oprindu-i miscarea cu o singura mana, pasi in micul restaurant. Nu era multa lume. Era un moment nepotrivit al zilei, dar il zari foarte repede pe barbatul cu care urma sa se intalneasca. Trupul solid si voluminos al superintendentului Spence se ridica de la masa asezata intr-un colt.
    — Strasnic, zise el. Ati si sosit. N-ati avut nici o problema sa gasiti locul?
    — Absolut nici una. Indicatiile dumneavoastra au fost cat se poate de exacte.
    — Sa fac prezentarile. Dumnealui este superintendentul Garroway. Monsieur Hercule Poirot.
     Garroway era un individ inalt si zvelt, cu o fata uscativa de ascet si par carunt, care dezvelea in crestet o chelie rotunda asemenea unei tonsuri, ceea ce il facea sa aduca putin cu un cleric.
    — Minunat, rosti Poirot.
    — Acum sunt pensionar, fireste, il lamuri Garroway, dar stau bine cu memoria. Da, anumite lucruri se tin minte chiar daca s-au petrecut demult si marele public le-a uitat probabil cu desavarsire. Pur si simplu.
    Hercule Poirot ar fi fost tentat sa spuna „Elefantii nu uita", dar se abtinu la timp. In mintea sa, propozitia aceea era atat de bine asociata cu doamna Ariadne Oliver, incat gasea foarte dificil sa-si tina gura in cele mai nepotrivite situatii.
    — Sper ca nu v-am pus rabdarea la incercare, zise superintendentul Spence.
    Apoi isi trase un scaun, si cei trei barbati se asezara. Li se aduse un meniu in timp ce superintendentul Spence, care era in mod limpede un obisnuit al acelui restaurant, le oferi cateva sfaturi preliminare. Garroway si Poirot isi fixara preferintele. Apoi, rezemandu-se de spatarele scaunelor si sorbind din paharele cu sherry, privira indelung unul catre celalalt inainte de a vorbi.
    — Va rog sa ma scuzati, incepu Poirot, chiar va rog sa ma scuzati pentru solicitarile mele insistente legate de o afacere de mult clasata.”