Dupa Studii de eseistica romaneasca (Limes, 2005 si 2014) pledoaria analitic/sintetica pentru estetica generala situabila in contextul intermedialitatilor din cultura contemporana unifica sectiunile volumului de fata.
"Ca procedura generala, arheologia estetica a lui Mircea Muthu este fidela unei strategii discursive exersata pe trei paliere - analitic, contextual, tipologic - pe intreg parcursul volumului. Calitatile scrisului sau sunt claritatea argumentarii si precizia concluziva, ce tin de spiritul sau analitic, capabil a se exersa cu economie de mijloace pe parcursul catorva pagini, si de simtul sintezei, ce ii permite sa condenseze cu abilitate esenta intr-o formula sintetica chiar din titlu." (DAN EUGEN RATIU - 2006)
Fragment:
“Obiect artistic/Obiect estetic
Imaginea este parte integranta din obiect, si invers: acesta, fie ca il numim estetic (adica natural, dar investit cu calitati expresive) sau artistic (creat ca si valoare non-utilitara imediata), exista prin semnificatiile multiple atribuite poietic/aisthetic. In conditiile recuzarii esteticii traditionale — sistematica si, cum s-a spus, esentialista nevoia unei circumscrieri ontologice a obiectului estetic/artistic din perspectiva existentei sau nonexistentei unor proprietati intrinseci a facut sa curga multa cerneala exegetica, mai cu seama in a doua jumatate a veacului al XX-lea. O tentativa, putin cunoscuta, poate fi consemnata la meridianul romanesc sub semnatura lui Mircea Florian, filosof cu eruditie impresionanta si spirit analitic derivat din criticismul kantian. Astfel, in Cunoastere si existenta (1939), dar mai cu seama in Metafizica si arta (1945), pleda pentru asa-numitul realism ontologic, incadrand „obiectul de cunoastere" in trei categorii: obiectul real, material; obiectul nereal, apartinand exclusiv imaginatiei si iluziei; obiectul neutru, in care ar intra, in primul rand, relatiile constitutive, intr-o masura redusa, si celorlalte categorii. O atare relatie este obiectul estetic. Enuntul cu taietura aforistica „Arta nu e o esenta, ci o relatie" — selectat, de altfel, ca exerga la prezentul volum — este detaliat in felul urmator: „obiectul estetic ia fiinta in raportul dintre un real corporal (sensibil) si unul sufletesc (constiinta celui ce simte placerea contemplatiei), insa el insusi, structural, e o confluenta dintre ireal si real, cu dominarea caracteristica a celui dintai". Vazuta in acest mod, sinteza relationala conduce la concluzia ca obiectul estetic „nu se situeaza in suflet, el este un dat ce se impune eului contemplativ" si este un specific „obiect de cunoastere" temei de integrare a esteticii in sistemul de gandire al filosofului. In interpretarea lui Mircea Florian, obiectul estetic nu se aproximeaza/defineste prin raportarea la o „ratiune suficienta", deosebindu-se de celalalt gen de relatie, prioritar aici, care e obiectul filosofic — rezultatul, fructul unei logici (inductive sau deductive).”
