Familia care trăiește în noi

La nastere, el primeste prenume si nume de familie. Pe masura ce creste, este etichetat dupa caracteristicile fizice, sexuale, emotionale si intelectuale evaluate in raport cu membrii arborelui sau genealogic si prin comparatie cu fratii si surorile sale. Tot pe masura ce creste, cel mic se identifica cu parintii. 

Primul obiectiv al psihogenealogiei este de a deveni constienti de aceasta familie care traieste in noi. Suntem rezultatul unui ansamblu de proiectii, de identificari si de repetitii. In strafundurile noastre traiesc nu doar parintii, ci toate rudele apropiate si chiar adulti care ne-au fost aproape in copilarie. 
 

Al doilea obiectiv al psihogenealogiei este sa ne ajute sa ne eliberam, sa ne descoperim adevaratul eu, sa invatam sa ne iubim si sa fim impacati cu noi insine, transformand in mod pozitiv influentele negative din istoria noastra familiala.

 "Sa exploram acum alt tip de mama: mama tentaculara.

Este mama omniprezenta. Ea se infiltreaza tot timpul in viata copiilor sai. Acestia nu pot avea niciun secret, nicio intimitate. O astfel de mama face ordine in camera, le cotrobaie prin sertare, buzunare, ghiozdane, genti. Le citeste corespondenta, le supravegheaza conversatiile telefonice, le descopera jurnalul intim, da buzna peste ei in baie.

O fata care are o asemenea mama este invadata de prezenta ei permanenta. Ea traieste in locul fiicei sale, se amesteca in toate, ii cunoaste prietenele, ii seduce iubitii. „Mama ta e formidabila". O face ca s-o ajute, spune ea; pentru ca o iubeste si pentru ca e mama ei, se preocupa de tot ce face, de modul in care se imbraca, se coafeaza, de relatiile ei profesionale, amicale, sentimentale. „Ti-am zis eu, vezi, iar am avut dreptate, niciodata nu vrei sa ma asculti", „Gresesti daca faci asta", „Daca eram in locul tau... ", „Biata mea fetita... ". Pentru ca mama se pune mereu in locul fiicei sale, aceasta nu mai are loc. Mama apare astfel ca fiind un ideal intangibil. Ah, daca fata ar putea fi ca ea! Dar e imposibil. Numai ea stie sa fie feminina, sa tina o casa, sa-si creasca copiii, sa se poarte cum trebuie cu barbatii si, in mod cert, s-ar descurca mult mai bine ca fiica sa din punct de vedere profesional. Ea e deosebita, cunoaste viata - de altfel, acesta e privilegiul varstei -, stie ce trebuie facut, ce e bine sau rau, are experienta. E o mama care crede ca fiica sa isi rateaza existenta. In schimb, iata, ea a reusit in viata ei.

Marea problema a acestor mame este ca nu se pot „detasa".Geloase pe fiicele lor si, mai ales, pe tineretea acestora, ele fac totul, in mod inconstient, desigur, pentru a o strivi pe cea pe care o resimt ca fiindu-i rivala.”