Fata din Zlataust

Casa era tocmai in fund; cu un cerdac de lemn decolorat - fusese rosietic-galben cu inflorituri -, cu varul cazut, cu tencuiala cojita, cu ulucile scofalcite si roase de rugina, - muta, posomorata, parca se ascundea, avand in infatisarea ei singuratatea stranie a canilor in care coace turba. In dosul ei - valuri de crengi - fosnea o livada in brocarturi verzi; in coasta ei se ridica nesigur cu o miscare de incovoiere - spinarea roasa a bisericei Sfantului Ioan Gura de Aur, cu al carei cimitir se invecina.

Biserica, sau crucea-n soare, cimitirul, s-alaturi casa subreda si-n jurul ei dansul pagan al primaverii. Era atata moarte si atata viata in casa, in biserica, in ciori, si in frunzisuri, ca-n aceeasi clipa ochii, urechile, narile si sufletul, asteptau prabusiri si presimteau salturi.
 

Trecu prin fata casei, se opri la usa, privi geamlacul colorat, fara sa bata, vazu bucataria, privi pe fereastra, vazu plita, oalele, o icoana pe perete, o balie, o cana; apoi privi hulubaria prabusita, hambarul putred fara lemne, usa deschisa a pivnitei, - intra in livada.