Femeia-cruciat. La donna-crociato

Editie bilingva romana-italiana

Che tu mi segui, ed io saro tua guida: un bildungspoem "pe pajistea roz a infernului"
 

Poem initiatic si ezoteric, cantec aproape ascetic de transmutare si transfigurare, cartografie halucinata, spectrala a orasului natal (preschimbat in spatiu imemorial prin mitizarea coordonatelor geografice si istorice) dar si proiectie mentala, fantasmatica a luptei existentiale pentru credinta, Femeia-cruciat se reveleaza - dupa aproape treizeci de ani de la prima publicare - drept poemul total al Ruxandrei Cesereanu, reprezentare cruda si liminala a propriului psihic si a propriei carni in devenire constanta. in acest loc abisal, intre faliile cuvantului, prin fisurile lui cvasi-geologice (efect al clivajului din delir ca program de scriitura) care sfarama Logos-ul reducandu-l la stadiul magmatic de materie viscerala (nigredo), se suprapun intr-un vortex ipostazele timpului si fiintei: trecutul, prezentul si viitorul; trupul si sufletul; animus-ul si anima in complementaritatea lor androgina. Este o ratacire obsesiva, transformata treptat intr-o spirala ametitoare, paradoxala, de viata si moarte, ratiune si nebunie, anabaza si catabaza, purificare si damnare, credinta si erezie, sacru si profan, vis si cosmar. in aceasta metamorfoza inexorabila in femeia-cruciat "noptateca si necrutatoare", stransa-n menghina rece a unei armuri de fier in locul vesmantului de "matase si voal", pelerinajul oniric desfasurat de femeia-scrib prin lacasurile de cult ale Clujului - acolo "unde ticalosia se amesteca cu credinta, iar lucrurile diafane cu cele porcesti" - prefigureaza nu doar o imersiune regresiva in Evul Mediu al orasului transilvan, reprezentat aici ca un palimpsest suprareal si ambiguu unde pot fi intrezarite simultan toate straturile arheologice ale urbei, ci si o scufundare edificatoare si cathartica in Evul Mediu, sumbru si violent, al propriului suflet. - Giovanni Magliocco