Generatia Orfelina

si acest volum intra in seria celor pregatitoare, anuntand O istorie politica a literaturii romane postbelice. Nu e vorba de un „razboi cu estetismul”, reanimand fantoma lui Gherea, ci de reevaluari pe temei estetic, la mai multe maini, folosind achizitiile criticii literare; si, fireste, de recontextualizari (interogand epoca), tinand cont, insa, de fluctuatiile receptiei si de capricioasa meteorologie politica. In fond, suntem consecventi cu programul, anuntat inca de la debut (Orizontul lecturii, 1983), intelegand ca, sociologic judecand, nu putem examina fenomenul literar retezandu-i ombilicul istoric.

Generatia orfelina discuta, prin profiluri sintetizatoare, despre o serie creatoare, avand drept numitor comun vitregele conditii formative; ea a fost modelata de interdictii (lecturi clandestine, maestri „ascunsi”, biblioteci epurate), provocand o reactie polemica (ruptura) si promovand, astfel, la start, un program negativ. Dar, in acelasi timp, este o generatie aurorala, cu rol de veriga, redescoperind – euforic – traditia, definind o stare de spirit, angajandu-se, prin combustie creatoare, la o lucrare comuna, recuperatoare, fecunda, sustinuta, prin propulsie adjectivala, de o critica solidara, risipind si cronici „tactice”, cum recunostea Matei Calinescu. Chiar daca noi discutam, in acest volum, poetii ei, evident nu poate fi vorba doar despre o generatie de poeti, transportand legenda Labis, anuntand, prin voci tinere, o noua epoca de lirism. Nu e vorba, asadar, de o compacta „echipa” lirica, ci de un buchet de personalitati, cu voci distincte, evoluand in directii imprevizibile, iscand, in timp, disensiuni, controverse infierbantate, ierarhizari provizorii. si propunand un inventar tematic, hranind un imaginar, pana la un punct, comun, definind o fizionomie specifica. (Adrian Dinu Rachieru)