Capitolul care descrie codul estetic al lui Cosbuc poarta, in mod semnificativ pentru intentiile autorului de a demonstra ca vorbeste despre niste structuri lirice deschise, titlul Lirismul deschis. Nota definitorie a poeticii cosbuciene inseamna manifestarea liricului in formule epice si dramatice. Pentru a ajunge aici intr-un mod lucid si constient, Cosbuc s-a lasat modelat de poeticile lui Aristotel si Platon, dar si de Horatius, cel de la care a deprins modalitati prozodice, precum si o filosofie morala epicureica si stoica. (Viorel Muresan)
Andrei Moldovan (1949) este istoric si critic literar. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii „Babes‐Bolyai” Cluj‐Napoca (1973). Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si presedinte al Societatii Scriitorilor din Bistrita‐Nasaud.
Fragment din volum:
„Poezia lui Cosbuc despre natura foloseste o gama larga de procedee artistice, multe dintr ele, cum e lesne de observat, mai putin obisnuit pentru aceasta specie poetica. De aici si nevoia de a reconsidera cu generozitate pastelul pornind chiar de la grecescul ekloge, prin poeti latini sl „declaratia de autonomie" a lui Alecsandri, pana la libertatile asumate de autorul Baladelor si idilelor, libertati ce poarta in sine deschiderile spre noi specii literare confirmate de evolutia de mai tarziu a literaturii. Sa examinam doar cateva poezii inspirate din natura, care permit observatii surprinzatoare. Vom afirma de la inceput ca ele se prezinta ca adevarate deschideri spre reportaj. Chiar daca sunt datorate unor tendinte didacticiste, venind dinspre Vergiliu si Lucretiu, cum nu e greu de observat. Asa sunt poeziile dedicate raurilor, serii, vantului, unor tinuturi geografice. Prahova poate fi usor acceptata ca hipotext pentru Cartea Oltului, considerata de obicei reportaj literar, desi am spune ca este mult mai mult. Cursul raului este urmarit si insotit inca de la izvoare:
„Din pamant, din locuinta
Mamei tale iesi zambind..."
Curgerea Prahovei nu este numai o schimbare de peisaj si contactul cu variate realitati, ci si o devenire in timp, o maturizare de la primul contact cu lumea, de la sprinteneala si mirarile copilariei, la varsta primelor doruri, insotita de poet ca de un initiator patern in realitatile lumii:
„Uite-acum cat esti de mare,
Uite ce frumoasa esti!"
Prezentarea originala a frumusetii feminine la o anumita varsta, cum spunea Eminescu, „Pe cand ea frumoasa fata/ A vazut ca e frumoasa", se imbina cu parintestile sfaturi ce se dau fetelor la primele iesiri in lume:
„Potriveste-ti parul bine
Strange mijlocelul tau,
Pieptul plin ca sa-ti rasara!
S-or uita flacai la tine si copile tinerele;
Sa vorbesti frumos cu ele,
Sa nu-ti scoata vorba-n tara
Ca tu esti crescuta rau.”
