George Enescu. Un Oedip în luptă cu sine însuși

Enescu, cel din Livenii botosaneni, a facut mai intai un stagiu vienez, dupa cum a beneficiat din plin si de protectia reginei-poete Carmen Sylva, al carei "copil de suflet" va fi fost. A studiat, apoi si si-a desfasurat activitatea in special la Paris, insa se va intoarce la Bucuresti in momentul de rascruce al biografiei sale, atunci cand a aflat ca marea iubire a vietii lui, Maruca Cantacuzino, incercase sa se sinucida si se desfigurase voluntar dupa ce fusese parasita de Nae Ionescu. Si, mai tarziu, in valtoarea evenimentelor pricinuite de a doua mare conflagratie mondiala si de consecintele ei politice, tot la Paris se va intoarce, impreuna cu nestatornica si tiranica printesa a inimii sale, de aceasta data pentru totdeauna, la apogeul unui destin, totusi, tragic.

 

Dar Parisul nu a fost totul pentru el, dupa cum nici Cantacuzina prin alianta nu a fost singura femeie care i-a bantuit sufletul, atat viata de artist, cat si biografia sentimentala fiind mult mai complicate. Si, desigur, vioara, pianul, bagheta de dirijor sau portativul sunt, intru posteritate, cele mai importante repere existentiale ale sale. Considerandu-se "compozitor pana in maduva oaselor", Enescu a avut si o extraordinara cariera de violonist...

 

Dincolo de elanurile patriotarde si de diferitele interpretari, biografia si cariera lui George Enescu sunt extrem de complexe, imposibil de redus la sabloane, de orice fel ar fi acestea. A fost un om si un artist fabulos, dar nu lipsit de controverse, fiind revendicat, deopotriva, de Academie si de francmasonerie. Dar a fost si ramane viu, dincolo de orice efigii comemorative.