Iannis cel nebun pentru Hristos

Dragostea lui Dumnezeu fata de oameni nu are margini dar si omul cand porneste catre Dumnezeu, si il ajuta harul, este ca o racheta, cu o tinta, cu o directie bine definita. In acest sens este semnificativ sa ne aducem aminte de unul dintre cuvintele parintelui Teofil Paraian: tuna Cerul catre pamant dar si pamantul catre Cer — mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile tale.  De asemenea credem, si noi, ca acestei carti i se potriveste afirmatia staretului Zosima: Sa nu va temeti de pacatul oamenilor, iubiti-l pe om si in pacatul lui pentru ca aceasta iubire se aseamana cu iubirea lui Dumnezeu. Ca o continuare, foarte frumoasa, vine cuvantul parintelui Arsenie Papacioc, indemnandu-ne sa nu-l mai certam pe om pentru faptul ca este ud dupa ce a fost scos din apa, lasandu-l mai degraba sa se usuce singur sub razele iertarii (cuvant catre duhovnici).
Este destul de dificil a intelege, cum in dragostea de aproapele si de Dumnezeu, poti cuprinde o lume-ntreaga, un cartier neindumnezeit, ce te jigneste, te agaseaza, te refuza cu strasnicie, te fura, te dusmaneste. Am fi tentati, initial, sa spunem ca iti trebuie o doza mare de nebunie si totusi minunea are loc, se intampla sub ochii tai…o iubire neconditionata, capabila sa imblanzeasca si fiarele. Eroul nostru si al lui Hristos, Iannis gaseste aceasta modalitate ca fiind una dintre cheile ce deschide cerul si-L inchide pe Dumnezeu in inima omului.
Jugul nebuniei in sau pentru Hristos in cazul lui Iannis are ca spatiu istoric unul dintre cartierele Atenei, necunoscute si probabil destul de obscure, ferite de Lumina lui Hristos, capabila sa te faca sa observi ca langa tine sunt oameni si ca relatia ta cu ei nu se limiteaza la un trai decent in casa ta din turnul de fildes. Cunoscandu-i foarte bine pe saracii cartierului, Iannis cel fara avere reuseste sa-i imbogateasca pe multi, atat material, cat si spiritual, chiar reuseste sa modifice perceptia multora fata de semenii lor si fata de Biserica. Este un pasaj in carte foarte graitor in acest sens: cand preotul din acel cartier (cu o activitate de aproape treizeci de ani) mirandu-se peste masura de cati oameni participa la slujba ii spune paraclisierului (cel care-l ajuta, pe langa diacon, pe parinte la slujbe) ca este prima data cand se aduna atatia; acestea din urma ii raspunde ca Iannis cel nebun i-a adunat. Asta poate fi si una dintre diferentele dintre un geniu si un sfant - faptul ca dupa moartea amandurora, in jurul primului se strang oameni sa-l comemoreze iar in jurul celui de-al doilea sa-l fericeasca. Cu timpul primul este evocat iar al doilea invocat, din primul se citeaza, din (prin) cuvantul celui de-al doilea se inviaza (duhovniceste).  Vedem prin Iannis ca atunci cand Dumnezeu isi incepe o lucrare nu uita sa o finalizeze si nu ii pune inceput de dragul spectaculosului sau al hazardului.