Identitatea romaneasca

Toate popoarele sunt preocupate de identitatea lor, dar la romani aceasta chestiune a imbracat forme speciale. Romanii, locuitori pana in epoca moderna in doua principate autonome supuse Portii Otomane si ravnite de multi alti vecini, dar traitori si in vaste provincii ocupate de unguri, de austrieci, de rusi si de turci, pierduti in mijlocul atator straini rapace, s-au intrebat, parca mai mult decat altii, de unde vin si cine sunt ei. Pana la urma insa, toate popoarele mici, lovite de soarta si lasate la cheremul celor mari, au asemenea preocupari, transformate uneori in adevarate obsesii. (Ioan-Aurel POP)
Fragment din cartea "Identitatea romaneasca" de Ioan-Aurel Pop

"Oricat de mult s-ar referi la trecut, cartile domnului Lucian Boia - cu putine exceptii - nu sunt opere istorice, ci eseuri despre lumi revolute, despre mituri, despre idei si vise, despre romani si neromani, despre personalitati, despre oameni si grupuri de oameni etc. Ele sunt fascinante, ispititoare, pline de verva, cursive, ademe-nitoare, dar nu comunica adevaruri reiesite din cercetarea sistematica a trecutului, ci impresii, opinii, ganduri, pareri. Poate ca se bucura de popularitate tocmai din acest motiv, al apropierii lor de domeniul fictiunii, al naratiunii artistice, al modului sui generis de operare cu imaginarul colectiv. Altminteri, trecutul se bucura si de alte tratari - acelea de specialitate - efectuate cu ajutorul metodelor de cercetare consacrate in istorie si care pornesc de la analiza izvoarelor. Acest gen de analize se face apeland la disciplinele (stiintele, metodele) auxiliare ale istoriei care sunt arheologia clasica, medievala si moderna, paleografia, diplomatica, epigrafia, arhivistica, sigilografia, numismatica, heraldica, medalistica si altele, combinate cu filologia clasica si moderna, indis-pensabile pentru cunoasterea limbilor izvoarelor istorice. Cu ajutorul lor si al deontologiei profesionale, istoricul se apropie cel mai mult de reconstituirea trecutului, „asa cum a fost" (Leopold von Ranke), fara sa reuseasca vreodata performanta de a reface intocmai tabloul vietii de odinioara. Istoricii de meserie - scriind despre trecut - scriu despre viata oamenilor care au fost si-i invata pe oamenii actuali nu sa acuze ori sa condamne (pentru aceasta, sunt foruri de judecata, tribunale, experti), ci sa inteleaga, sa invete si sa iubeasca omenirea, valorile umane, creatia umana."