În jurul exilației la Sinaia, București, Veneția

 

    Pe langa prefata lui Gabriel Badea-Paun si introducerea semnata de Alain Quella‑Villéger, volumul cuprinde un interesant text despre Bucuresti al Reginei Elisabeta, doua texte despre Carmen Sylva semnate de Pierre Loti, o selectie din corespondenta celor doi, o bogata bibliografie si 32 de pagini de fotografii.

    “Istoria relatiei dintre Pierre Loti si Regina Elisabeta a Romaniei, influentata evident de discursul fascinat al scriitorului insusi, a fost povestita in general ca o intalnire magica intre „doua suflete de elita”, dupa formula lui Léopold Stern, care adauga: „Erau destinati fatalmente sa se cunoasca si sa se aprecieze”. Ceea ce nu este deloc sigur.” (Alain Quella‑Villéger)

 

    “Ajunsa in trasura, a trebuit sa salut fara incetare, ceea ce te zapaceste prea mult pentru a-ti mai ingadui sa privesti pe indelete, mai ales atunci cand si cel mai mic zambet devine un efort si cand fiecare miscare a ochilor iti trezeste o durere pana in adancul capului. Totusi, pe lungul drum de la gara pana la oras, iar apoi prin oras pana la palat, am vazut case care pareau prea mici pentru locuitorii lor, oameni care pareau ca ating cu capul acoperisul locuintelor lor, femei cu fuste verzi si albastre care purtau toate camasi albe ca zapada si aveau pe cap basmale de asemenea albe, tivite cu dantela, stranse pe cap, cu cate o garoafa la ureche. (Tot acest alb, la tara ca si in oras, izbeste si surprinde atunci cand sosesti, pana cand ajungi sa preferi sa-l porti tu insuti, pentru ca e singura culoare care rezista la acest soare si la acest praf.)

    Ceea ce uimeste urechea este ca fiecare biserica nu are decat doua clopote, iar corul clopotelor este produs de multimea bisericilor: mai ales in ziua aceea, bisericile din Bucuresti mi se pareau nenumarate!...

    Piata mare a metropolei, unde a trebuit sa ma opresc, era in intregime acoperita cu un baldachin rosu, ceea ce arunca o lumina fantastica asupra tuturor personajelor adunate acolo ca sa ma primeasca, asupra togilor rosii ale Curtii de casatie, asupra vesmintelor sacerdotale ale mitropolitului si episcopilor, toti cu barbi mari albe sau cenusii. Patruzeci de perechi au fost casatorite pe loc, cu aceasta ocazie. Toate miresele purtau fir de aur in chip de val...

    - „Iata palatul, mi-a spus Regele.

    - Unde? Am raspuns.

    - Chiar acesta in care intram!" zise el zambind.

    Am inteles atunci ca suveranul face palatul, la fel cum o piatra intr-un camp poate deveni un altar."