In umbra lui Kissinger

 

    Pentru a intelege criza Americii contemporane – razboaiele fara sfarsit purtate peste granite si polarizarea politica din aceasta tara –, trebuie sa il intelegem pe Henry Kissinger, argumenteaza cunoscutul istoric Greg Grandin. Pornind de la lucrari semnate de Kissinger, precum si de la inregistrari secrete si documente de stat, multe dintre ele recent declasificate, autorul arata cum cel mai important consilier de politica externa al lui Nixon a pus umarul la reinvierea unei versiuni militarizate a exceptionalismului american centrat pe o presedintie imperialista – chiar in timp ce prezida peste infrangerea din Vietnam si peste un razboi dezastruos, secret si ilegal in Cambodgia. Crezand ca realitatea poate fi supusa prin puterea vointei sale, ca intuitia este mai importanta in stabilirea politicii decat faptele reale si promitand ca greselile trecutului nu vor fi niciodata un obstacol in calea actiunilor indraznete viitoare, Kissinger a pregatit terenul pentru ascensiunea idealistilor neoconservatori care au tarat America in razboaiele lipsite de sens din Afganistan si Irak. Grandin reuseste mai mult decat o simpla relatare concentrata fie asupra crimelor, fie asupra realizarilor lui Kissinger, oferind o interpretare noua si convingatoare a influentei inca actuale a acestuia cu privire la modul in care Statele Unite isi vad rolul in lumea de azi.

 

    “Kissinger simtea presiunea istoriei. Daca Bush nu actiona, sprijinul larg de care se bucura s-ar fi evaporat in curand. Mai presus de orice, el trebuia sa evite un asediu prelungit, care ar fi epuizat vointa americanilor si i-ar fi slabit credibilitatea. Kissinger, care in timpul mandatului sau la Casa Alba si la Departamentul de Stat, contribuise mai mult decat oricine altcineva la crearea unei dependente a Statelor Unite de preturile ridicate ale petrolului si de regimul saudit (atat timp cat sauditii continuau sa cumpere armament american, sa contracteze firme americane de constructii si sa depuna ce mai ramanea din bani la banci americane), pleda impotriva conservatorilor precum Kirkpatrick, care sustineau argumentul „la moda" ca nu conta de unde venea petrolul. Hartuindu-i in termeni pe care acestia ii recunosteau, el a spus ca astfel de recomandari nu insemnau, nici mai mult, nici mai putin, decat „abdicarea". „Esecul de a opune rezistenta" are „consecinte", spunea el.

    Kissinger a fost printre primii — poate chiar primul — care au facut analogia dintre Saddam Hussein si Hitler. El a argumentat ca, daca era ingaduita anexarea Kuweitului de catre Irak, rezultatul „absolut inevitabil" ar fi fost un sir de razboaie care aveau sa ameninte existenta Israelului (dupa ce acaparase Kuweitul, Saddam sugerase ca problema tuturor ocupatiilor din regiune trebuia sa fie reglementata odata, inclusiv problema controlului Israelului asupra teritoriilor ocupate). In articole de opinie, in aparitii la televiziuni private si publice si in marturii depuse Inaintea Congresului, Kissinger a sustinut puternic interventia, inclusiv „distrugerea chirurgicala si progresiva a unitatilor irakiene de armament", precum si indepartarea de la putere a lui Saddam Hussein. Dand la o parte grijile militaristilor precauti precum Kirkpatrick, Kissinger a insistat ca nu era cale de intoarcere: “America si-a trecut propriul Rubicon", a spus el."